Olimpiada de vară de la Tokyo, din vara lui 2021, l-a prins pe Eduard Novak în postura de ministru la Ministerul Tineretului și Sportului. El nu a știut cum să aprecieze la vremea respectivă performanța de argint a marii campioane Ana Maria Brânză și, când ministrul nu s-a ferit să o întâmpine la aeroport la venirea acasă, Brânză l-a lăsat cu mâna întinsă.
Atunci cu Ana Maria Brânză, acum cu Robert Glință
Deși Novak e sportiv la rândul său, în postura de ministru al Sportului nu pare capabil să aprecieze valoarea performerilor români care obțin rezultate istorice pentru țară și chiar și la nivel mondial. Așadar, ministrul și-a făcut iarăși datoria de a apărea pentru poze la aeroport și a fost de față la sosirea în țară a înotătorilor David Popovici și Robert Glință, de la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta.
În discursul său nu a avut loc însă decât pentru performanțele lui David Popovici. Locul 5 obținut de Robert Glință într-o finală mondială (acolo unde, dintre cei mai buni din lume, au avut acces doar 8 sportivi!) nu i-a spus nimic ministrului, așa că l-a ignorat pe remarcabilul performer, fără să tresară.
Mai mult, Glință a fost „aruncat” pe locul 5, deși era pe locul 4. Un alt concurent, cu același punctaj, a fost plasat de juriu înaintea lui. O „nedreptate” care merita să fie adresată într-un mod politicos și în spirit de îmbărbătare pentru înotătorul român.
Și-au cerut scuze în numele ministrului
Azi, prin președintele asociației Junior Sport, Beatrice Mercado, i-a fost trimisă o scrisoare lui Robert Glință, în care sportivului i se cereau scuze în numele lui Eduard Novak, pentru că l-a ignorat la Salonul Oficial.
Cea care a avut o reacție de milioane este mama lui Robert Glință, însă. Doamna Irina Angelica Glință a mulțumit doamnei Mercado pentru mesaj și pentru tot, dar ministrului Novak îi transmite că este un obscur și total nepregătit, care „nu merită decât ocolit – cum ocolești chestia aia care stă în drum și te-ar putea accidenta sau murdări.”
Doamna Glință nu e mulțumită de oficialii MTS, pe care îi arată cu degetul, căci au picat prea multe materii și nu consideră că o reprezintă. „Nici energia, nici timpul și nici vorbele mele nu merită irosite pentru a-i comenta prestația năroadă etalată cu acest prilej”, conchide admirabila mamă a unui admirabil sportiv, la „scăparea” domnului ministru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook