„Dumnezeu mă iubește și m-a iubit de copil”, a spus Miron Cozma în podcastul „Fiță cu Adiță”. Iar cea care l-a învățat cum să se roage a fost mama.
„Le spun la politicieni să pună un acatist pentru maică-mea, că m-a făcut credincios”
Miron Cozma este bărbatul de acum datorită mamei. Ea l-a învățat nu doar să fie credincios și să se roage din tot sufletul, ci să fie mult mai bun. „Dacă ascultați melodia Mamă, dulce mama mea, interpretată de un preot și o cântăreață, nu vreau să le dau numele, veți vedea că acele cuvinte ale piesei parcă au fost făcute pentru mine.
Pe 19 aprilie a fost ziua de naștere a mamei. Mama a fost și este cu mine în continuare. (…) Le spun la politicieni să se ducă să pună un acatist pentru maică-mea, că m-a făcut credincios. La cât de nebun sunt eu, mureau zeci de mii de oameni”, s-a destăinuit cel poreclit cândva Luceafărul huilei.
„Am vrut să-i omor”
Miron Cozma și-a amintit că în perioada în care a fost în închisoare a fost foarte respectat și nimeni nu îndrăznea să se pună cu el. De asemenea, le-a spus românilor și cum l-a sechestrat pe Nicolae Ceaușescu. „(…) În pușcărie, n-au mișcat hoți din 106 țări în fața mea. Mafia siciliană, mafia kurdă, mafia chineză, mafia rusă. N-a mișcat unul. Am vrut să-i omor. Sincer. (…)
Ziarele din Franța au scris cum l-am sechestrat eu pe Ceaușescu în 1977. Aici nimeni nu știe. Eu am terminat Facultatea de subingineri electromecanic tehnolog. M-au repartizat la Mina Lupeni, mai exact în viitoarea mină Bărbăteni. Pe 1 august am primit repartiția, am fost acolo și m-am prezentat la sector, eram conducător formație de lucru, începeam perioada de doi ani. În același timp aveam și discoteca.
Mi-a spus ca dimineață să mă prezint tuns. L-am rupt cu bătaia. Să vezi cum zburau cadrele pe geam. A început răscoala atunci, pentru că oamenii au început să-și spună păsurile legate de program. Era non stop, noi nu mai aveam viață”, s-a destăinuit Luceafărul huilei.
„Nu are curaj să se întoarcă pentru că am zis că-l împușc”
Cum nu există pădure fără uscături, nici Miron Cozma n-a avut lângă el doar oameni care să-l slujească cu devotament. Iar unul dintre aceștia a fost Constantin Dobre, care l-a trădat.
„A venit toată Valea Jiului și l-am arestat pe primul secretar, și pe ministrul minelor, Constantin Băbălău și pe primul ministru, Ilie Verdeț. I-am băgat la 550 de metri sub pământ, să vadă și ei cum e mina.
Bineînțeles că s-a aflat. La un moment dat am văzut că nu e nici un semn de la Ceaușescu, adevărul e că eu atunci nu m-am expus. L-am adus pe unul, Constantin Dobre, care e acum în Anglia, nu are curaj să se întoarcă pentru că am zis că-l împușc. El a condus atunci evenimentele și ne-a trădat lui Ceaușescu.
Ne-au murit atunci mulți oameni. Eu am fost arestat, bătut cu bestialitate, dar Dumnezeu mă iubește. L-am luat pe Ilie Verdeț să vorbească cu Ceaușescu la telefon. Eu dirijam din umbră. Și la telefon, ce crezi că zice Verdeț? Nu să trăiți, tovarășe președinte, cu ambrozie. Am crezut că și-a pierdut mințile, nu m-am gândit că e un cod al lor.
„S-a făcut un nor negru și a dispărut Ceaușescu”
A doua zi, a venit Ceaușescu. Mi-am luat ortacii, vreo 2000 și am făcut un culoar prin care urma să treacă el. Urma să intre pe poarta 2. Am vorbit cu oamenii și aveam un țigan, Laleaua neagră îi spuneam, super tare omul. L-am trimis la Dobre să-i spună să-l aplaudăm pe domnul președinte.
Dobre zicea că-s nebun. Cum credeți că l-am aplaudat? Dând cu mâinile pe salopetele pline de praf de piatră și de praf de cărbune. S-a făcut un nor alb-negru și a dispărut Ceaușescu. Ăsta era semnalul, cum se face praf, cum să-l ia oamenii. (…) Ceaușescu a avut un curaj teribil, chiar și pe mine m-a prostit cu ce a spus la microfon.
S-a dus cu Dobre la București, nouă ne-a venit informația că Dobre a murit și el făcea academia Ștefan Gheorghiu cu Măgureanu”, a povestit Miron Cozma ce nu a știut niciodată presa.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook