Nicolae al României, pe urmele Reginei Elisabeta. A fost lansat vinul oficial

Inspirat de Regina Elisabeta a Marii Britanii, care și-a legat numele de mai multe serii de ginuri cu plante culese de pe domeniul său regal preferat, Nicolae al României a lansat și el propria băutură alcoolică – un vin. Pe lângă apicultură, pe care o practică deja de ani buni, el și soția sa, Alina, și-au pus acum numele și inspirația pe eticheta primei sticle de vin „regal”.
Cu coroana regală pe eticheta de culoare burgund și o siglă cu inițialele lor scrise cu litere aurite, care te duce cu gândul la monarhie, licoarea poartă numele „Vinul Nicolae & Alina ai României – 1st Edition”. Este prima ediție a vinului cuplului și a fost lansată în weekend la RoWine Festival – Fratelli Studios.
„Un vin creat cu rafinament și respect pentru tradiție, ce aduce în pahar povestea pasiunii pentru calitate și noblețe. Fiecare sticlă spune o poveste”, a transmis nepotul renegat al Regelui Mihai. Ca și Regina Elisabeta care avea ginuri ale domeniului regal, el a lansat un vin. Una dintre vedetele care s-a bucurat să deguste primul pahar de vin produs de Nicolae și Alina ai României a fost Virgil Ianțu.
Conform lui Nicolae al României, primul său vin este unul „excepțional”. De altfel, și enologii prezenți la degustare l-au numit la fel.
„Un vin cu poveste, făcut cu grijă – și cu stil”, au menționat organizatorii evenimentului.
Vinul „regal” este un cupaj roșu din Merlot, Fetească Neagră și Cabernet Franc, foarte echilibrat, rafinat, învechit și baricat minim 6 luni, produs și îmbuteliat la 30 august 2024, la Moșia Galicea Mare. Conform lui Nicolae al României, vinul acesta este „o etichetă privată”, o colaborare între el, soția sa și Moșia Galicea Mare.
Nu doar de la Regina Elisabeta se inspiră Nicolae și Alina ai României, ci și de la Meghan Markle, care caută să promoveze branduri emergente de maximă calitate. Nepotul Regelui Mihai a oferit mai multe detalii despre demersul lui care nu se oprește la vinuri, după cum spune.
„E un proiect mai amplu. Noi vrem să promovăm branduri românești. Alegem produse de înaltă calitate și vrem să le punem și o etichetă privată. Primul produs este acest vin minunat. Vrem să descoperim în continuare produse și oameni care au la bază valori, respect și care poartă acest brand – România – în suflet.
Considerăm că acest vin nu ne reprezintă doar pe noi, ca oameni, ci și România – o țară care are foarte multe de oferit și care poate să concureze cu alte domenii, alte țări, cu alte etichete de vinuri, fără nicio problemă. Considerăm că am reușit prin acest cupaj să fim în concurență cu cele mai „mari” sticle de vinuri din lume”, a transmis Nicolae al României.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook