Oana Roman se ia la trântă cu necizelații. S-a așezat la masă și le-a arătat cum se mănâncă – Video

Sătulă de prostiile pe care le vede în mediul online, Oana Roman se ia de influencerii necizelați și le oferă o lecție usturătoare, la masă. Mai exact, îi învață pe aceștia cum se stă civilizat și cum se mănâncă. Le explică, punct cu punct, cum se folosesc tacâmurile, dar și la ce sunt necesare ele, atunci când în lateralul farfuriei sunt mai multe furculițe și mai multe cuțite. Explică și care este mâna cu care se mânuiește obligatoriu furculița, dar și care este noima paharelor pentru băuturi.
Nu e prima dată când are încercări de genul acesta și nici nu e prima care o face. Cu ani în urmă, altă influencer celebră, Adelina Pestrițu, încerca și ea să „civilizeze” comunitatea, oferind lecții scurte de bune maniere în diverse contexte sociale.
La fel, nu este prima dată când Oana Roman are mesaje țintite către „colegii de breaslă” influenceri. Așa cum a recunoscut în interviuri mai vechi, își câștigă cea mai mare parte din bani din activitățile de promovare pe rețelele sociale. A spus de-a lungul timpului că și-a impus reguli de bună conduită și că asta face diferența.
Periodic, însă, are ceva de transmis celorlalți influenceri. După ce i-a văzut pe unii care promovează localuri, a decis că este cazul să îi învețe cum se stă civilizat la masă și cum se mănâncă elegant. La fel cum a oferit acum o lecție de comportament la masă, în trecut a mai oferit lecții de limba română și de exprimare civilizată și corectă.
Oana Roman a trecut printr-o despărțire dureroasă de fostul ei partener, Marius Elisei, tatăl fiicei vedetei. I-a fost soț și apoi partener de viață încă o vreme. În final, au pornit pe drumuri separate, fiica fostului premier fiind cea care a decis să încheie relația. Ea a vorbit, recent, de ce, deși au trecut câțiva ani de la despărțire, nu găsește încă loc pentru un alt bărbat în viața ei.
„Aveam nevoie atât de mare de această libertate, mă bucur atât de mult de ea, încât nu vreau să o pierd pentru nimic”, a declarat vedeta la o emisiune TV.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook