Simona Ionescu / Redactor Șef

Oficialii americani spun: OZN-uri da, extratereștrii nu!

Oficialii americani spun: OZN-uri da, extratereștrii nu!
De peste 70 de ani se tot discută despre marțieni și obiecte zburătoare neidentificate. Oficialii americani au tot negat existența vizitelor unor extratereștri. Sunt multe mărturii, dar în Raportul serviciilor secrete americane se scrie clar: nu sunt dovezi!

Raportul serviciilor secrete americane despre OZN-uri: ”Nu sunt dovezi că fenomenele aeriene inexplicabile ar putea fi extratereștri. ”Totuși, oficialii  americani spun că presupusele OZN-uri nu provin de la armata americană sau de la alte tehnologii avansate ale guvernului SUA.

Oficialii americani confirmă existența OZN-urilor

OZN da, extratereștri nu! Oficialii americani ai serviciilor de informații nu au găsit dovezi că fenomenele aeriene la care au fost martori piloții marinei în ultimii ani sunt nave spațiale extraterestre. Dar, încă nu pot explica mișcările neobișnuite care au intrigat oamenii de știință și armata, scrie evz.ro.

Raportul determină că marea majoritate a celor peste 120 de incidente cu presupuse OZN-uri semnalate în ultimele două decenii nu provin de la armata americană. Nu sunt nici de la alte tehnologii avansate ale guvernului SUA, au spus oficialii.

Concluzia pare să elimine posibilitatea ca fenomenele raportate să fi fost programe pe care guvernul ar fi dorit să le țină la secret. O versiune neclasificată a raportului urmează să fie prezentată Congresului SUA până pe 25 iunie.

Un extreterestru pe masa de autopsie. Imaginile incredibile sunt scoase la licitație pe 6 iunie

Guvernul nu poate exclude definitiv existența OZN-urilor

Înalții oficiali citați de NY Times au recunoscut că guvernul nu poate exclude definitiv teoriile că fenomenele observate de piloții militari ar putea fi nave OZN-uri.

Fascinația americanilor față de OZN-uri s-a intensificat în ultimele săptămâni, în așteptarea publicării raportului guvernamental. Fostul președinte Barack Obama a stârnit și mai mult interesul când a fost întrebat luna trecută despre astfel de incidente la emisiunea „The Late Late Show with James Corden” de la CBS.

Barack Obama: „există imagini și înregistrări cu astfel de obiecte pe cer, care nu știm exact ce sunt.”

„Când vine vorba despre extratereștri, sunt unele lucruri pe care pur și simplu nu le pot spune în direct. Adevărul e că atunci când am preluat funcția de președinte, am întrebat dacă există un laborator pe undeva unde păstrăm specimene extraterestre și o navă spațială. Au cercetat puțin și răspunsul a fost negativ.

Dar ceea ce e adevărat e că există filmări cu obiecte care au apărut pe cer, despre care nu știm ce sunt, nu putem explica cum s-au deplasat, traiectoria lor. Cred că oamenii încă le iau în serios și încearcă să investigheze și să-și dea seama ce sunt”, a spus președintele SUA.

Raportul admite că multe despre fenomenele observate rămân dificil de explicat, inclusiv accelerarea, capacitatea de a schimba direcția și scufundarea posibilelor obiecte observate.

Un înalt oficial a spus că oficialii știau că nu este vorba despre tehnologie americană. El a adăugat că există îngrijorări în rândul agențiilor de informații și forțelor armate că China sau Rusia ar putea experimenta tehnologia hipersonică.


OZN-urile au trecut și prin România. Piloții le-au văzut, dar au tăcut

Imaginea unui extreterestru, scoasă la licitație. Se pleacă de la o sumă uriașă

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre