Simona Ionescu / Redactor Șef

Părinții nu vor mai putea intra în școli după bunul plac. Acum este lege

Părinții nu vor mai putea intra în școli după bunul plac. Acum este lege
Niciodată, niciun părinte din România nu și-a pus problema că nu are voie să intre în școala unde îi învăța copilul. Acest lucru nu va mai fi posibil.

Noua lege a Educației stabilește, în secțiunea dedicată învățământului preuniversitar, condițiile în care părinții sau însoțitorii elevilor pot avea acces în incinta școlilor. Practic, legea limitează strict această posibilitate. Fiecare unitate de învățământ în parte poate stabili detaliile modului concret în care elevii, profesorii și părinții au acces în incintă, prin regulmente interne.

Noile legi ale învățământului vor intra în vigoare la începutul noului an școlar. În cazul învățământului preuniversitar (reglementat de Legea 198/2023), una dintre noutățile prevăzute este aceea a restricționării accesului părinților în incinta școlilor, arată avocatnet.ro.

Condițiile în care un părinte poate intra în școală

Concret, conform prevederilor legale, accesul părinților, tutorilor sau reprezentanților legali ai elevilor este permis în incinta unităților de învățământ, în concordanță cu procedura de acces prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al unității, dacă:

– a fost solicitat sau a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul ori directorul adjunct al unității de învățământ;

– desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;

– depune o cerere sau alt document la secretariatul unității de învățământ;

– participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea unității de învățământ;

– în alte situații speciale prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității.

Se așteaptă un ordin de ministru

Prevederea este asociată dreptului cadrelor didactice „la siguranță în exercitarea actului educațional și nu poate fi perturbat în timpul desfășurării activității didactice”, mai arată sursa citată.

Menționăm că o astfel de măsură era prevăzută și în anii anteriori, însă apărea doar în Regulamentul-cadru de organizare a unităților de învățământ preuniversitar. Acesta preciza și faptul că părinții din ciclul primar au obligația să însoțească elevii „până la intrarea în școală”, nicidecum până în sala de clasă, atunci când îi duceau la ore.

Până la începerea noului an școlar, 2023 / 2024, ministrul învățământului, prin ordin, va trebui să aprobe un nou regulament-cadru, care va aduce precizări cu privire la implementarea efectivă a legislației în vigoare referitoare la educație.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre