Simona Ionescu / Redactor Șef

Poliția și-a făcut treaba. Margherita și-a primit pedeapsa pentru că s-a urcat drogată la volan

Poliția și-a făcut treaba. Margherita și-a primit pedeapsa pentru că s-a urcat drogată la volan
Până aici i-a fost. Prințesa Clejanilor e pusă în fața faptului împlinit. Instanța a decis ce se va întâmpla cu ea.

Polițiștii de la Rutieră au avut dreptate, și-au făcut treaba ca lumea, deși fata Clejanilor nega toate acuzațiile. Margherita de la Clejani va trebui acum să plătească pentru tot ce a făcut. Judecătorii au dat verdictul.

Margherita și-a primit pedeapsa pentru că s-a urcat drogată la volan

S-a terminat cu stresul. Margherita de la Clejani poate răsufla ușurată acum. Instanța i-a dat sentința. Pentru că a condus mașina sub influența drogurilor, fiica Clejanilor va trebui să plătească o amendă de 16.000 de lei. Dacă nu are acești bani, atunci va sta în închisoare la Târgșor 200 de zile. De asemenea, potrivit magistraților de la Judecătoria sectorului 4, Marga nu mai are voie să conducă timp de an. Dar Marga va mai trebui să scoată din buzunar și alți bani pentru cheltuielile judiciare.

„Dispune obligarea inculpatei Manole Myriam-Margareta la plata sumei de 2.675,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.375,65 lei aferentă urmăririi penale, suma de 100 lei aferentă fazei de cameră preliminare și suma de 200 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2021”, a fost decizia instanței.

Și Fulgy a fost prins drogat la volan

Nici Fulgy nu a scăpat de patima drogurilor, iar în luna mai și el a fost prins la volan după ce a consumat substanțe interzise. Fiul Clejanilor a declarat atunci, în lacrimi, că trece prin momente dificile, mărturisind că a avut numai probleme în ultimii ani, motiv pentru care a cedat nervos. El i-a îndemnat atunci pe toți care îl urmăresc să nu devină consumatori, pentru că își vor distruge viața.

„Sunt cel mai prost exemplu de copil din țara asta. Mi-am dezamăgit familia, mi-am dezamăgit sora, mi-am dezmăgit prietenii, fanii, că am fani din cauza părinților mei, că-i iubesc prea mult și, automat, mă iubesc și pe mine. Vreau să spun că sunt cel mai prost exemplu de pe pământul ăsta. Nu sunt primul și ultimul care greșește.

Nu vă drogați, că vă consumați fericirea. S-ar putea să trăiți cu impresia că sunteți bine și că faceți bine, dar, credeți-mă că vă spun din proprie experiență. Mă uit la mine în trecut și mă uit acum, un om normal la cap, realizat, nu se droghează”, a declarat Fulgy pe canalul său de YouTube.

Sursă foto: instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre