Reacțiile internauților din toată lumea au început să curgă. „Asta nu este carne adevărată, Joe”, i-au transmis mulți după ce l-au văzut pe președintele Biden mușcând mai mulți copii la petrecerea de Halloween, sub privirile șocate ale părinților.
Președintele Americii s-a jucat mușcând un grup de copii adorabili, costumați, în timpul unei sărbători de Halloween la Casa Albă, miercuri seara. Dincolo de joacă, însă, interacțiunea oficialului cu copiii a fost apreciată de public drept ciudată.
Președintele Biden a mușcat mai mulți copii la petrecerea de Halloween
Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a mimat că mușcă fiecare copil în parte — inclusiv unul costumat în pui. Copilul a râs ca răspuns la gluma președintelui, care i-a ciupit piciorul chiar când tema muzicală din filmul „Jaws” a început să se audă în boxe, conform unui videoclip al sărbătorii.
View this post on Instagram
Aproximativ în același timp, candidatul republican, fostul președinte Donald Trump, se afla într-un camion de gunoi și, ulterior, a susținut un discurs purtând o vestă de siguranță portocalie. Mai este o săptămână până la alegerile din Statele Unite ale Americii, iar Trump încearcă să revină la Casa Albă, candidând împotriva actualei vicepreședinte, Kamala Harris.
Personalitățile media reacționează. „Ce naiba este…”
„Președintele Trump socializează cu gunoierii la mitingul său din Wisconsin”, a scris pe X comentatorul de dreapta Nick Sorter. „Între timp, Joe Biden efectiv MUȘCĂ BEBELUȘI la petrecerea de Halloween de la Casa Albă. CE NAIBA ESTE ACEASTĂ REALITATE?”, a continuat acesta.
„Joe Biden mușcă un bebeluș”, a scris și Steve Krakauer, care lucrează la emisiunea Megyn Kelly. „Și 2024 este nu este gata…”
Lumea și-a amintit de câinele agresiv al lui Biden
În timpul distracției de Halloween, președintele Biden a mai mușcat în glumă brațul unui copil și piciorul altuia, în timp ce a sărutat mai mulți copii care erau ținuți în brațe de părinții lor.
„Țineți minte când câinele lui Joe Biden, Major, a mușcat oamenii de la Casa Albă de cel puțin 24 de ori? Poate că a învățat de la stăpânul lui”, a comentat sarcastic un alt utilizator de pe rețelele sociale. El s-a referit la ciobănescul german al familiei prezidențiale care a mușcat în repetate rânduri membrii personalului de la Casa Albă și gărzile de corp ale președintelui.
Casa Albă găzduiește anual copiii care vin pentru a primi bomboane de Halloween. Acesta a fost ultimul Halloween al lui Biden înainte de a părăsi funcția, în ianuarie. Președintele, care s-a confruntat cu multe controverse privind claritatea sa mentală, nu este străin de comportamentele ciudate și uneori stânjenitoare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook