Simona Ionescu / Redactor Șef

Primele poze cu cei care au luat monolitul din America. Enigma persistă și în România. Nu se știe cine a pus monoliții, nici cine i-a ridicat

Primele poze cu cei care au luat monolitul din America. Enigma persistă și în România. Nu se știe cine a pus monoliții, nici cine i-a ridicat
Misterul persistă în cazul celor doi „monoliți” metalici care au apărut din senin într-o zonă deșertică din Utah (Statele Unite ale Americii) și lângă o cetate dacică de la Bâtca Doamnei (lângă Piatra Neamț). Până acum nu se știe nici cine i-a pus în cele două locuri, nici cine i-a luat de acolo, peste noapte. Informații curioase au fost dezvăluite de un fotograf.

Până acum nu se știe nici cine a pus monoliții în cele două locuri, nici cine i-a luat de acolo, peste noapte. Informații curioase au fost dezvăluite de un fotograf american.

Monolitul” misterios din Piatra Neamț a dispărut fără urmă. Construcția bizară din zona cetății dacice Petrodava, ar fi dispărut duminică noaptea, iar localnicii susțin că ar fi văzut lumini bizare pe cer în acea noapte. Nimeni nu știe unde s-a dus sau dacă va mai apărea din nou.

Așa cum Rețete și vedete a scris, din filmările realizate „monolitului” românesc, fără niciun dubiu acesta era gol pe interior, iar pe îmbinările prismei se vedea modul de îmbinare, și anume o „sudură în puncte” după cum recunoaște orice meșter sau constructor.

Însă, obiectul a dispărut, nu mai poate fi studiat de aproape, nu se mai pot lua mostre din el. Martore rămân doar video-urile realizate în jurul lui. Dar nici aici nu sunt prea multe, românii se pare că nu au fost nici pe departe la fel de fascinați și curioși de apariția surprinzătoare precum americanii.

„Monolitul” din Utah demontat și cărat cu roaba

Un fotograf din SUA susține că a fost martor la momentul în care „monolitul” din Utah a fost îndepărtat de un grup de bărbați. El a și publicat o fotografie cu aceștia cărând structura metalică din deșert.

Ross Bernards a scris marți într-o postare pe instagram că a fost martor la momentul extragerii „monolitului”.

„Dacă sunteți interesați să aflați exact ce s-a întâmplat cu monolitul, citiți în continuare, pentru că am fost acolo. Vineri, eu împreună cu trei prieteni am condus șase ore până în mijlocul pustietății în Utah și am ajuns acolo în jurul orei 19:00, după ce am trecut de o mare de mașini”, povestește americanul. După lăsarea întunericului el și amicii lui au asistat la o scenă ciudată.

Cine a demontat „monolitul”?

„Patru tipi au apărut de după colț și doi dintre ei au luat-o înainte. Au împins de câteva ori monolitul și unul dintre ei a zis «Sper că v-ați făcut pozele». L-a împins puternic și structura s-a înclinat într-o parte. Apoi a strigat la prietenii săi că nu e nevoie să aducă unelte”, a mai povestit fotograful în relatarea sa. El susține că după ce au dislocat „monolitul” din sol, cei patru „l-au desfăcut în bucăți, pe care le-au pus într-o roabă”, și au părăsit locul, a mai relatat Ross Bernards.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sylvan Christensen (@sylvanslacks)

Sylvan Christensen, ghid  montan și pasionat de slackline ( mers pe coardă, la înălțimi) a postat un video pe rețelele sociale în care scrie ”l-am îndepărtat” și mesajul ”Nu vă abandonați bunurile personale pe un teren public dacă nu doriți să fie scoase”.

Este totuși curios că, dacă nu aparținea lui și grupului cu care a intervenit, totuși, ghidul s-a descurcat foarte bine la dezasamblarea „monolitului”. Iar până acum nicio autoritate americană din Utah nu a comunicat nimic oficial despre operațiunea de ridicare a monolitului, ba chiar o neagă pe cea a salvamontiștilor.

Obiect descoperit din întâmplare

Monolitul” din Utah a fost descoperit la mijlocul lunii noiembrie, în timpul unui zbor de monitorizare a muflonilor care trăiesc în zonă. Odată ajunși la sol, biologii au constatat că aveau în față o prismă triunghiulară din metal, înaltă de 3,5 metri. Deși nu au dat detalii cu privire la locație, americanii au identificat-o, iar  în minivacanța de Ziua Recunoștinței, s-a întâmplat un adevărat pelerinaj pentru a fotografia apariția care seamănă izbitor cu cele din filmul lui Stanley Kubrick, ″2001: A Space Odyssey”.

Biroul de amenajări teritoriale din statul Utah a informat că au primit “mărturii credibile”, potrivit cărora obiectul a fost retras de o mână necunoscută vineri seară și a menționat că instituția nu are nicio implicare în această întâmplare. “Biroul nu a retras structura, care este considerată o proprietate privată. Desfăşurăm o anchetă pentru infracţiune ce implică o proprietate privată”, se precizează în comunicatul transmis.

Sursa foto: Instagram

Alex Bodi, jurnalist sub acoperire în Germania. Vă vine să credeți?

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre