În vârstă de 81 de ani, Ilie Șerbănescu, fostul ministru al reformei, a murit după o lungă suferință.
„Cu sfânta împărtășanie pe care a primit-o ieri…”
Ieri a primit sfânta împărtășanie, astăzi a plecat la Ceruri. Slujba de înmormântare a lui Ilie Șerbănescu, fostul ministru al reformei va avea loc miercuri la Mănăstirea Cașin. „Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul trimis, luni dimineață de soția sa, Cristina.
„Suferea pentru orice pierdere economică a României și suferea atunci când nu se luau cele mai bune măsuri!”
La scurt timp după ce a fost anunțată vestea tristă, europarlamentarul Maria Grapini a transmis un mesaj tulburător. „Am aflat cu tristețe că domnul Ilie Șerbănescu a plecat dintre noi! L-am cunoscut și am colaborat la mai multe emisiuni economice pe vremea când conduceam patronatul din textile.
Ne prețuiam reciproc și pot spune fără teamă de a greși că, domnul Profesor, Ministru Ilie Șerbanescu era un specialist în economie dar era și un mare român. Suferea pentru orice pierdere economică a României și suferea atunci când nu se luau cele mai bune măsuri! Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Maria Grapini.
Cine a fost Ilie Șerbănescu
Ilie Șerbănescu a văzut lumina zilei pe data de 20 iulie 1942 și a fost economist, ministrul reformei și președinte al Consiliului pentru Reformă în perioada 5 decembrie 1997-17 aprilie 1998, în perioada în care Guvernul era condus de Victor Ciorbea. A absolvit Academia de Studii Economice, a fost doctor în economie și vicepreședinte al Societății Române de Economie.
Dar și autorul a cinci cărți, respectiv Corporațiile transnaționale (1978), Terra portret în alb-negru (1980), Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale (1994), Manifestul partidului imobilist (1996), România, o colonie la marginea Europei (2016). A scris peste 600 de articole și studii asupra reformei postdecembriste din România.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook