Simona Ionescu / Redactor Șef

Românii vor mânca pâine cu gust și proprietăți de carne. Cine a inventat-o

Românii vor mânca pâine cu gust și proprietăți de carne. Cine a inventat-o
Specialiștii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au reușit un lucru senzațional. Au inventat pâinea proteică cu gust și proprietăți de carne. Au privit brevet de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Cei care au realizat pâinea proteică cu gust și proprietăți din carne sunt profesorii Floricel Cercel, Petru Alexe și Romulus Marian Bursuc, cadre didactice la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor.

De ce s-a ajuns la acest proiect? Inventatorii s-au gândit că „pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esenţiali şi au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau peşte, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic)”, potrivit informaţiilor făcute publice de Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi.

O opțiune excelentă pentru „populația săracă”

Universitatea din Galați a precizat totodată pe pagina de Facebook că această pâine ar fi o opțiune foarte bună pentru populația mai săracă, care ar trebui să beneficieze de un preț subvenționat.

Cadrele didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au inventat pâinea proteică cu gust și proprietăți de carne. Au privit brevet de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci

„Procedeul de obţinere a pâinii echilibrate nutriţional în proteine reprezintă o soluţie de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, adică de a avea un conţinut optim în aminoacizii esenţiali”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a universităţii gălăţene.

„Este ca și cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, se simte”

La rândul său, prof. dr. ing. Petru Alexe susține că „politicile de realizare și distribuție” ar trebui să se desfășoare prin „niște programe guvernamentale sau locale”. „Pâinea astfel obţinută ar putea reprezenta o opţiune pentru populaţia săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare şi distribuţie, cu protecţia celor săraci, trebuie să vină prin nişte programe guvernamentale sau locale.

Pâinea echilibrată nutriţional va trebui să existe pentru toţi consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preţ subvenţionat. Pâinea echilibrată nutriţional în proteine este ca şi cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte”, a declarat prof. dr. ing. Petru Alexe pentru Agerpres.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre