Simona Ionescu / Redactor Șef
Cu ajutorul bacteriei inofensive Proteus OX19, care producea un test pozitiv la examenul pentru tifos dar fără boala propriu-zisă, tânărul medic polonez, Eugeniusz Łazowski şi colegul său au creat o zonă „infectată” sub ocupaţie germană, unde naziştii au refuzat să mai intervină. Astfel, mii de locuitori au fost feriţi de deportare. Povestea lui e un mix de curaj, ştiinţă şi improvizaţie morală în mijlocul unui război global.
În 1939, după invazia germană asupra Poloniei, ţara intră sub un regim extrem de dur: evreii sunt închişi în ghetouri, intelectualii, preoţii şi partizanii sunt executaţi sau deportaţi, iar frica devine parte din viaţa de zi cu zi. În localitatea Rozwadów (astăzi cartier al oraşului Stalowa Wola) din sud-estul Poloniei, medicul Łazowski este proiectat într-o situaţie imposibilă: îşi practică meseria cu resurse limitate, sub ameninţarea constantă a represaliilor germane. Timpul nu era de partea celor persecutaţi, iar orice soluţie radicală părea mai bună decât a nu acționa.
Naziştii se temeau de epidemiile de tifos exantematic (transmis de păduchi, cu mortalitate mare), care reprezentau un pericol logistic în zonele ocupate. Colegului său, dr. Stanisław Matulewicz, i-a venit o idee: să folosească bacterii inofensive (Proteus OX19) pentru a induce în mod artificial un rezultat pozitiv la testul utilizat de germani (Weil-Felix) pentru diagnosticarea tifosului. Astfel se putea crea o „epidemie” falsă, care să determine autorităţile germane să izoleze zona şi să nu mai deporteze locuitorii.
În zona Rozwadów, începând în jurul anului 1941–42, Łazowski şi Matulewicz au injectat localnicilor suspensii ale bacteriei Proteus OX19 (moartă) şi au întocmit documentaţie medicală pentru a părea veridic. Rezultatele testelor trimise către autorităţile germane erau pozitivă pentru tifos, deşi pacienţii erau sănătoşi. Rezultatul? Zona era pusă sub carantină, soldaţii germani evitau să intre, iar locuitorii nu mai erau supuşi deportărilor sau altor verificări. Planul implica un mare risc: dacă ar fi fost descoperiţi, medicii şi localnicii ar fi fost executaţi.
Se afirmă că „epidemia” falsă a salvat circa 8.000 de oameni. Totuşi, cercetări mai recente ridică întrebări despre exactitatea cifrei şi despre raportul dintre cei salvaţi, atât evrei cât şi alte naționalități: depoziţii istorice sugerează că planul nu a putut viza direct evreii, deoarece dacă un evreu era diagnosticat cu tifos era imediat executat; deci majoritatea celor “salvaţi” ar fi fost polonezi. Cu toate acestea, gestul rămâne un exemplu remarcabil de rezistenţă civică şi creativitate morală.
După război, Łazowski a continuat să lucreze în medicină, dar nu a vorbit mult despre faptele sale: în 1958 a emigrat în Statele Unite, s-a stabilit în Chicago, iar în 1976 a devenit profesor la Universitatea din Illinois. La un moment dat a primit titlul de „Drept între Popoare” din partea statului Israel (de fapt părinţii săi au fost recunoscuţi ca atare) şi a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Pace. El a decedat în 2006, în oraşul Eugene, Oregon, USA. Povestea lui Eugeniusz Łazowski ne arată că, chiar în cele mai întunecate momente, curajul, inteligenţa şi un simţ profund al responsabilităţii pot face diferenţa între viaţă şi moarte.
Nu întotdeauna armele şi forţa brută sunt soluţia, uneori un simplu act de creativitate morală salvează mii de oameni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
