Romică Țociu ar face orice pentru mama sa în vârstă de 80 de ani. Actorul are grijă să nu-i lipsească absolut nimic și îi face plăcere să aibă grijă de cea mai dragă ființă a sufletului său.
Romică Țociu și mama sa sunt trup și suflet și artistul își exprimă bucuria de a-i oferi mamei sale absolut tot ce își dorește. A venit acum rândul femeii să fie ținută ca în puf, iar actorul are grijă de asta. În plus, îi gătește mamei preparatele culinare preferate așa cum a făcut și aceasta când Romică era mic. Simpaticul actor a făcut și o fotografie cu mama sa pe care a postat-o pe contul de socializare, bucurându-și fanii.
Romică Țociu: „Azi a venit mama la mine și tare mă bucur că o am lângă mine și acum pot să îi gătesc eu”
„Ce mă bucur că pot să-ți fac eu de mâncare acum! Că și tu mi-ai făcut o viață întreagă de mâncare! Sunt tare fericit! Azi a venit mama la mine și tare mă bucur că o am lângă mine și acum pot să îi gătesc eu. Te iubesc”, a mărturisit Romică în postarea de pe Instagram. Mama sa e fericită și în zâmbește, semn că e mulțumită ce băiat are.
Fiul lui Romică Țociu, pasionat de gătit
Pasiunea pentru gătit a lui Romică Țociu a moștenit-o și fiul său, care spune că cel mai încrezător se simte atunci când pregătește o minune de pizza. Tată și fiu au participat anul trecut la emisiunile Chefi la cuțite și la Asia Express, unde s-au descurcat foarte bine.
„Eu am avut pasiunea asta de mic, dar fiind un tip timid mi s-a părut o responsabilitate mare să intru într-o bucătărie să fac mâncare, să o livrezi unei persoane și să o consume acea persoană. Am început ușor-ușor, am făcut școala de pizza, am lucrat și am văzut că e bine. Copiilor mei le place cel mai mult pizza făcută de mine”, a mărturisit Cătălin Țociu.
În acest nou sezon, fiul lui Romică Țociu a intrat în concurs la Chefi la cuțite și se luptă pentru premiu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook