Șansele lui Mihai Leu scad, e intubat și sedat. Toată lumea se roagă pentru el

Sâmbăta trecută, Mihai Leu a suferit o hemoragie, astfel că a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din Capitală. Sportivul are metastaze pulmonare și insuficiență pulmonară. Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer colorectal în 2014, la o clinică privată din Viena, după analize amănunțite. Ultima dată sportivul a ajuns la spital în aprilie 2025.
Ulterior, în luna mai, pugilistul a reușit să depășească momentele delicate și a fost externat din spital. La acel moment, a ținut să mulțumească tuturor celor ce s-au gândit la el, ba chiar spunea că abia așteaptă să se întoarcă la curse.
„Recuperarea continuă, dar gândul meu e deja la cursele de super rally. Abia aștept să fiu din nou la volan, acolo unde mă simt cel mai bine. Ne revedem curând!”, declara Mihai Leu la jumătatea lunii mai.
După externare, Mihai Leu a rămas în București pentru a se recupera, însă se pare că nu i-ar fi ascultat pe medici și ar fi mers la Hunedoara. Internat acum pentru a doua oară în două luni, pugilistul este intubat și sedat, iar medicii spun că starea sa este una gravă.
„Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secţia de terapie intensivă, se menţine starea generală gravă, evoluţie staţionară”, se arată în comunicatul transmis vineri, 27 iunie, de către Spitalul Fundeni.
Elisabeta Lipă, apropiată a lui Mihai Leu, a transmis în urmă cu câteva zile că starea acestuia este gravă și că se roagă la Dumnezeu să îi mai dea o șansă. Și Marius Urzică a făcut o declarație vizavi de starea pugilistului.
„Îmi pare sincer rău pentru cele auzite, îi doresc tot binele din lume și fie ca bunul Dumnezeu să-i fie alături și să poată depăși acest moment critic. Ne vom ruga pentru sănătatea lui!”, a spus Marius Urzică.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook