Cunoscut ca și „Înaintemergătorul Domnului”, sfântul Ioan este cinstit an de an pe data de 7 ianuarie. În această zi, toți cei cu numele Ion, Ioana sau derivate din aceste nume sunt sărbătoriți.
Sfântul Ioan, 7 ianuarie 2022. Tradiții și obiceiuri mai puțin știute
Ziua de 7 ianuarie este una extrem de importantă pentru creștinii ortodocși. Aceștia prăznuiesc botezul lui Iisus Hristos în râul Iordanului, de către Ioan Botezătorul.
În această zi, Iisus Hristos s-a dus pe malul Iordanului, unde Ioan îi boteza pe cei prezenți. Când l-a văzut pe Iisus, Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, și-a dat seama că este Fiul lui Dumnezeu.
Din cele mai vechi timpuri se știe că de Sfântul Ioan Botezătorul toți credincioșii trebuie să stropească casa și curtea cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli tot anul. Potrivit tradiției populare, se spune că de Sfântul Ioan se botează frigul, adică temperaturile încep să crească.
Protectorul copiilor
Sfântul Ioan este cunoscut și ca protectorul pruncilor, de aceea cei care cinstesc sărbătoarea așa cum se cuvine vor avea copii frumoși și sănătoși. Pentru că este zi de bucurie, nimeni nu are voie să fie trist, pentru că așa va fi tot anul.
Iordănitul şi Iordăneala
De ziua sfântului Ioan Botezătorul se păstrează în anume zone din România vechiul obicei numit “Iordănitul femeilor”. În acest sens, nevestele se adună și fac o petrecere, cu mâncare și băutură. Cât privește Iordăneala, tinerii care au luat de Bobotează aghiasmă merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan la biserică și, după slujbă, stropesc pe fiecare credincios. Iar acesta trebuie să le dea urătorilor bani.
Rugăciune puternică la Sfântul Ioan Botezătorul
În această zi sfântă credincioșii trebuie să citească această rugăciune aducătoare de mare bucurie și viața li se va schimba semnificativ. „Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătești pe oameni pentru venirea Fiului Său. Iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu.
Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte:
„Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin”.
Sursă foto: protv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook