Simona Ionescu / Redactor Șef

Simona Halep se apropie de finalul calvarului. Ce decizie a luat tribunalul

Simona Halep se apropie de finalul calvarului. Ce decizie a luat tribunalul
Este o zi mare pentru Simona Halep. Sportiva româncă a aflat azi o veste pe care a așteptat-o mult timp, practic, de la decizia suspendării ei din competițiile internaționale sub acuzația de dopaj.

Marți, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a emis oficial confirmarea începerii procesului Simonei Halep, ceea ce înseamnă pentru sportiva româncă faptul că se apropie de finalul calvarului. Așa cum știți, în vârstă de 32 de ani, Simona Halep a primit o suspendare pe o durată de patru ani în urma acuzațiilor de dopaj.

Sportiva noastră va trebui să se prezinte la audieri în perioada 7 – 9 februarie, conform programului stabilit de TAS devenit public în urmă cu puțin timp pe site-ul oficial al instanței cu sediul în Lausanne. În februarie sportiva va fi audiată, putând să își spună în fața oficialilor propria variantă în procesul împotriva suspendării de patru ani pentru dopaj dictată de Sport Resolutions.

TAS a anunțat oficial când începe procesul Simonei Halep

Simona Halep a depus apelul la TAS în luna octombrie, anul acesta. Având în vedere momentul stabilit pentru audieri,  în mod cert tenismena care a fost numărul 1 mondial ratează din nou turneele din Australia și primul Grand Slam al anului viitor, Australian Open, care este programat în luna ianuarie.

Simona Halep să scape de acuzațiile de dopaj în urma procesului de la TAS (Sursa foto: Instagram)

În februarie, Simona Halep va merge la TAS, pentru a se judeca din nou cu Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), sportiva contestând verdictul potrivit căruia a fost găsită vinovată de două încălcări ale programului anti-doping impus sportivilor. Amintim că, în urma acuzațiilor de dopaj, ITIA a cerut o suspendare de șase ani și anularea tuturor rezultatelor obținute de Halep în perioada martie – septembrie 2022.

ITIA a avrut s- îi ia Simonei titlurile și banii

TAS a confirmat că a înregistrat apelul Simonei Halep. Reprezentanții tribunalului sportiv au avut nevoie de timp pentru a programa procesul. „TAS a înregistrat apelul formulat de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei pronunțate de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe data de 22 septembrie 2023,

în cadrul căreia a fost găsită vinovată pentru încălcarea regulamentului anti-doping și sancționată cu o suspendare de 4 ani, începută pe 7 octombrie 2022, precum și anularea tuturor rezultatelor obținute în perioada 29 august – 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea de medalii, titluri, puncte în clasament și bani”, a precizat TAS, conform PRO Sport.

Simona Halep se apropie de finalul calvarului

Suspendată deja de 14 luni, Simona Halep este într-o formă fizică de zile mari. Sportiva nu a oprit nicio dată antrenamentele și, cel mai recent, s-a antrenat în Dubai, unde a și filmat o reclamă. Ea este convinsă că va obține câștig de cauză și că va putea reveni în teren la Roland Garros, anul viitor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

De altfel, fostul lider WTA a transmis luni seară un mesaj extrem de optimist, prin intermediul rețelelor de socializare: „Sunt pregătită să revin acolo unde a început totul! Roland Garros juniori 2008. Mulțumesc mult, Paris”, a scris Halep pe Instagram. La debutul carierei ei internaționale în tenis, Simona Halep a triumfat la Roland Garros atât în proba junioarelor, cât și la senioare. Grand Slam-ul desfășurat pe zgură este programat în perioada 20 mai – 9 iunie 2024, mai arată sursa citată.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre