Simona Ionescu / Redactor Șef

Șoc total. Ea este vedeta cu cea mai frumoasă față din lume

Șoc total. Ea este vedeta cu cea mai frumoasă față din lume
Frumusețea înseamnă, în primul rând, simetrie. Așa suntem croiți să credem. Un chip simetric îl vom percepe ca fiind cel mai frumos. O vedetă are, se pare, cel mai frumos chip din lume. O spun specialiștii, după ce i-au luată „măsura”.

Un celebru chirurg a afirmat că fața lui Amber Heard este „cea mai frumoasă în lume”, în contextul în care oamenii de știință au încercat să folosească știința pentru a explica frumusețea. În mod special, medicii care lucrează în domeniul chirurgiei estetice.

La urma urmei, ei sunt în bussinesul de a ajuta oamenii să obțină fața perfectă, iar afacerea este în plină expansiune. În 2021, piața chirurgiei estetice  a fost evaluată la 50 miliarde de dolari, și se așteaptă să crească la 70 miliarde de dolari până în 2030.

Într-o relatare din 2016, dr. Julian Desilva, a susținut că femeia cu „cea mai perfectă proporție” este nimeni alta decât Amber Heard, fosta soție a lui Johnny Depp. Aceasta a fost situația  în 2016 deoarece se pare că topul se schimbă destul de des.  În 2019 Amber a alunecat pe locul 3, cu Bella Haid ocupând prima poziție.

Această determinare a simetriei chipului și, implicit a frumuseții, se bazează pe așa numitul „raport de aur Pi” determinat de greci, scrie Tiffytaffy.com.

Un program de computer a demonstrat matematic cel mai frumos chip

Dr. Desilva a cartografiat unele dintre cele mai faimoase fețe din lume și a certificat acest aspect. Amber a primit un punctaj de 100%, la momentul respectiv. Alte fețe celebre au venit strâns în spatele ei. Pe locul secund a fost Kim Kardashian cu 91,39%, apoi Kate Moss cu 91,06%, și Emily Ratajkowski cu 90,80%. Kendall Jenner a venit, de asemenea, ridicat pe lista din spatele Emily cu 90,18%.

„Raportul de aur Pi” (1.618) e considerat ca fiind secretul frumuseții, iar acum, cu ajutorul computerelor, poate fi calculat cu ușurință.  „După ce a fost creat software-ul și algoritmii pentru punctele de marker cheie pe fața sistemul a fost testat pe unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Rezultatele au surprins și au arătat mai multe actrițe și modele celebre. Acestea au caracteristici faciale care se apropie de principiile grecești antice pentru perfecțiunea fizică”, a explicat dr. Desilva pentru sursa citată.

Calculați și voi nasul perfect

Dr. Desilva a folosit apoi această cercetare pentru a afla dimensiunea și forma perfectă a fiecărei caracteristici faciale. Pentru a determina dimensiunea nasului ideal, începeți în mijlocul sprâncenelor și măsurați lungimea nasului până în cel mai larg punct. Apoi măsurați cât de larg este nasul la cel mai larg punct și veți descoperi cât de aproape sau departe e nasul vostru de perfecțiunea numărului Pi, împărțind lungimea cu lățimea.

Pentru a stabili ochii perfecți în mod natural există diferite aspecte care intră calcul. Culoarea, de exemplu, este una pe care mulți oameni vor avea ca preferință. Totodată, dimensiunea, forma și plasarea, distanța dintre ochi au o importanță deosebită. Distanța dintre ochi împărțită la lungimea ochiului trebuie să fie egală cu 1,618, pentru a fi o simetrie perfectă în raport cu restul feței.

Distanța de la nas la marginea ochiului împărțită la distanța de la marginea ochiului la colțul buzelor ar trebui, de asemenea, egală cu 1,618, pentru a avea, din punct de vedere matematic, proporții perfecte.

Cum se calculează buzele perfecte

Buzele au fost mult timp o trăsătură dominantă în măsurarea frumuseții. Există multe trucuri și proceduri cosmetice pentru a ajuta oamenii să obțină buze mai mari, mai pline. Unele dintre ele sunt bune, altele sunt destul de periculoase și cu rezultat inestetic, vulgar.

Dar care este dimensiunea perfectă a buzei ideale?  Din nou, potrivit științei, buzlele perfecte sunt definte de raportul Pi. În primul rând, buza inferioară ar trebui să fie de 1,618 ori cât buza de sus. Lungimea dintr-un capăt al altuia al buzei împărțită la distanța de la baza nasului ar trebui, de asemenea, egală cu 1,618.

Kim Kardashian a apărut în clasamentele de „așa da!” pentru sprâncenele ei perfecte, în timp ce Scarlett Johansson a câștigat pentru cei mai frumoși ochi. Forma feței lui Rihanna s-a stabilit că este cea mai bine proporționată, în timp ce Kate Moss a câștigat pentru cea mai bună frunte. Emily Ratajkowski a luat „podiumul” pentru cele mai bune buze.

Cine sunt cele mai simetrice vedete masculine

Mai recent în 2020, Dr. Desilva a declarat că Robert Pattison a devenit cel mai frumos. Desilva a constatat că fața lui Pattison a atins 92,15% din raportul de aur stabilit de vechii greci în ceea ce privește frumusețea.  Henry Cavil a ieșit pe poziția a doua, urmat de Bradley Cooper și mai apoi de Brad Pitt.

Anterior, George Clooney ocupa primul loc. Acum este pe poziția cinci, datorită efectelor naturale ale îmbătrânirii. David Beckham a ocupat locul 7 în clasamentul general al bărbaților frumoși, dar a câștigat primul loc pentru cea mai frumoasă bărbie.

Se poate determina cu adevărat frumusețea științific?

Desigur, toate acestea sunt doar numere. Poți spune cu adevărat că Amber Heard de exemplu, este mai frumoasă decât Scarlett Johansson sau Kate Moss? Poate că unii sunt mai atrași de una decât de celălaltă, dar este o chestiune de preferință personală și nu perfecțiune științifică. În plus, din punct de vedere fizic, există diferite tipuri de structuri fizionomice pe care unii le poate prefera în detrimentul celorlalte caracteristici.

Mai important, există lucruri precum personalitatea, obiectivele vieții, hobby-urile și chimia naturală, inexplicabilă. Și doar pentru că nu aveți o față „perfectă” din punct de vedere științific, nu înseamnă că sunteți neatractiv sau nu veți fi niciodată plăcuți, acceptați sau iubiți, mai spune specialista.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre