Stagiunea Teatrului Național din București începe cu două spectacole la Chișinău

Considerat, pe drept cuvânt, drept cel mai amplu festival al artelor scenice din Republica Moldova, evenimentul din acest an se desfășoară sub genericul „Scena unei lumi libere”, accentuând rolul teatrului ca spațiu al libertății de expresie și al dialogului cultural.
În deschidere, chiar în data de 10 septembrie 2025, publicul va putea urmări pe scena mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău spectacolul Mary Stuart, adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller, în regia lui Andrei Șerban, cu scenografia semnată de Helmut Stürmer. Este o producție distinsă cu șapte nominalizări la premiile UNITER și selectată (împreună cu alt spectacol de referință – Proorocul Ilie de Tadeusz Slobodzianek, în regia lui Botond Nagy) în cadrul Festivalului Național de Teatru din octombrie 2025.
„Mary Stuart” e marele spectacol istoric de actualitate al stagiunii, marcând revenirea triumfală a unui suveran al creației artistice românești în primul teatru al țării după o absență cât o viață de om.
„Andrei Șerban e, pur și simplu, regal, scriind, cu venerabil har recunoscut universal, încă o pagină importantă de istorie a Teatrului Național din București”, a scris jurnalistul Horia Ghibuțiu pe blogul său.
Nora de Ibsen, în regia lui Chris Simion-Mercurian
Cel de-al doilea spectacol cu care TNB va fi prezent la Chișinău este Nora de Ibsen, în regia lui Chris Simion-Mercurian, o coproducție Teatrul Național „I.L. Caragiale” – Asociația Culturală „Grivița 53”.
„Vorbim (…) de un spectacol cu adevărat important în spațiul teatral românesc contemporan care izbutește, prin viziunea inovatoare și inedită a regizoarei Chris Simion-Mercurian să (re)aducă în atenție unul din cele mai puternice și însemnate texte ale dramaturgiei universale pe care îl folosește drept mobil al unei discuții sociale și culturale actuale și arzătoare”. (Tudor Costin Sicomaş, Republika Kritica – Între vis, nebunie și realitate sau despre lumea-ospiciu de astăzi. „Nora” de Henrik Ibsen la TNB). Spectacolul se joacă în data de 11 septembrie, tot pe scena mare.
În aceeași dată, se inaugurează în foaierul TNME instalația multimedia Ecoul unei absențe, concepută de colegul nostru, fotograful Florin Ghioca, reverență postumă adusă personalității lui Ion Caramitru, de la a cărui dispariție s-au împlinit 4 ani. Fostul director al TNB a ținut teatrul între lumi – între București și Chișinău, între scena vie și scena memoriei. A susținut inițiativa de a organiza acest for teatral la Chișinău – Reuniunea Teatrelor Naționale Românești.
Piesele care se vor juca mâine și poimâine sunt o alegere repertorială care trezește, pe bună dreptate, cel mai înalt interes din partea publicului spectator din Chișinău, un public mare iubitor de teatru de calitate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook