Un bărbat face ceea ce statul nu a făcut: monument pentru eroii militari, la Pârgărești. La București se cere înlăturarea statuii unui simbol național
În timp ce statul nu face nimic pentru a-i onora, ba chiar dă gir unor inițiative menite să înlăture din spațiul public statuia dedicată unui simbol național, un civil a ridicat un monument dedicat soldaților români pieriți în teatrele de operațiuni unde au luptat. Monumentul face parte din Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna.
Povestea de la Pârgărești capătă o semnificație aparte într-un moment în care, în București, dezbaterea publică despre soarta unei statui dedicate lui Adrian Păunescu a readus în prim-plan o întrebare incomodă: ce facem cu memoria pe care am moștenit-o și cine își asumă responsabilitatea de a o păstra?
Monumentul dedicat militarilor români căzuți în teatrele de operații nu a apărut pur și simplu. Potrivit informațiilor publice despre proiect, el a fost construit la inițiativa unui bărbat din localitate, Marius Gabriel Gheorghiță, cu aprobarea Consiliului Local Pârgărești și în legătură cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Bacău.

Inițiativa lui Gheorghiță a fost prezentată public drept un demers aparte, fiind descrisă de reprezentanții veteranilor drept „singurul monument de acest fel ridicat de civili în România”.
Într-o societate în care statul și instituțiile publice sunt adesea criticate, justificat, pentru felul în care administrează, protejează sau pun în valoare memoria națională, la Pârgărești un om din afara sistemului militar, a ales să nu aștepte. A făcut.
Este de menționat că Marius Gabriel Gheorghiță nu a fost militar. Nu a aparținut unei structuri de apărare. Dar a considerat că oamenii care au plecat în misiuni sub drapelul României și nu s-au mai întors merită să aibă un loc al lor în memoria comunității. El spune că este o diferență esențială între a vorbi despre respect și a construi ceva care să-l dovedească.
În mesajul transmis cu această ocazie, veteranul Ion Oprișan pune accentul tocmai pe această diferență dintre spectator și om implicat. Iar exemplul invocat este cel al civilului Marius Gabriel Gheorghiță, un adevărat patriot, un om care a ales să transforme recunoștința față de militari într-o faptă concretă.
„Sunt oameni care aleg să privească de la distanță și sunt oameni care aleg să se implice. (…) Marius Gabriel Gheorghiță, un patriot român și un om pe care îl respect pentru caracterul său și pentru grija față de memoria celor care au slujit România.

Există fapte care nu ar trebui uitate. Monumentul dedicat Eroilor Neamului căzuți în Teatrele de Operații nu este doar piatră și nume așezate pentru eternitate. Este o datorie de memorie. Este locul în care o generație îi spune alteia: Acești oameni au existat. Au avut familii, visuri și oameni care îi așteptau acasă. Și au plătit prețul suprem sub drapelul României”, transmite veteranul, subliniind că voluntariatul nu înseamnă doar ore de muncă contabilizate, ci și timp luat de lângă familie, efort și disponibilitatea de a face ceva pentru ceilalți.
Mesajul veteranului este și o critică implicită la adresa pasivității instituționale: dacă Statul Român nu face suficient pentru ca memoria eroilor contemporani să rămână vie, există oameni care aleg să umple acest gol prin propriile eforturi.
Pârgăreștiul nu este întâmplător locul unui asemenea proiect. În zona Dealului Coșna există deja o importantă memorie a luptelor din Primul Război Mondial. Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna a fost completat cu o a treia cruce comemorativă și o Placă de Onoare, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Pârgărești, la inițiativa lui Marius Gabriel Gheorghiță.

Monumentul dedicat militarilor din teatrele de operații aduce, astfel, memoria în prezent. Este puntea dintre eroii de acum mai bine de un secol și militarii români care au participat la misiuni internaționale în epoca modernă.
„Prin ridicarea acestui al treilea monument am încercat să creăm un arc peste timp”, și-a explicat ideea, Marius Gabriel Gheorghiță: El a mai spus că, dacă militarilor căzuți în Afganistan sau Bosnia nu le ridică nimeni monumente acolo, memoria lor poate fi păstrată acasă, în România.
Lecția de patriotism de la Pârgărești e simplă: eroii nu trebuie să fie prezenți fizic pentru ca o comunitate să le păstreze memoria.
Contrastul cu scandalul din București privind statuia lui Adrian Păunescu este inevitabil.
Statuia, mai exact bustul din bronz al lui Adrian Păunescu, se află în Parcul Grădina Icoanei, în Sectorul 2 al Bucureștiului. Monumentul a fost inaugurat în mai 2012. În iulie 2026, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a cerut autorităților retragerea monumentului din spațiul public.

IICCMER își motivează solicitarea prin rolul atribuit lui Păunescu în promovarea propagandei comuniste și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, considerând nepotrivită omagierea sa printr-un monument public, în raport cu memoria victimelor comunismului.
Foto: Facebook
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook