Simona Ionescu / Redactor Șef

Unde trebuie amplasate icoanele în casă. Reguli care trebuie respectate dacă vreți să vă meargă bine

Unde trebuie amplasate icoanele în casă. Reguli care trebuie respectate dacă vreți să vă meargă bine
Românii sunt un popor cu multă credință în suflet și rar există casă în care să nu existe icoane. Dar sunt puțini cei care știu unde trebuie așezate.

Sfaturi importante pentru credincioși. Iată câte icoane e bine să aveți în casă și care e locul unde trebuie așezate.

Simboluri puternice ale credinței, icoanele nu trebuie să lipsească din locuința vreunui creștin, pentru că îl ajută în cele mai grele momente. Potrivit sfinților părinți, cel mai bine ar fi dacă am avea o icoană în fiecare cameră, dar întotdeauna trebuie să fie orientată spre est.

Cel mai des întâlnite sunt icoanele cu Maica Domnului și Pruncul Iisus, dar și sfinți care sunt făcători de minuni, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe. Important este, mai spun preoții, ca în casă să aveți icoane cu sfinții ale căror nume le poartă cei din familie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Lacoschitiotissa” din biserica centrală a Schitului Sf.Dimitrie Lakkos din Muntele Athos

„Pe peretele unde se află icoana nu trebuie să mai puneți nimic”

„Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru că atenția noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în fața icoanei și pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta.”, a specificat preotul Constantin Coman, potrivit doxologia.ro.

Icoanele trebuie orientate către răsărit

Icoanele vor trebui să fie puse doar pe pereții orientați către est, iar atunci când ne rugăm trebuie să stăm tot cu fața către răsărit. „Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu fața la răsărit, și la biserică și acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii Răsăritul cel de sus, Soarele Dreptății, etc…

Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și al femeilor care vor să se căsătorească

„A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere”

Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui și al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului și al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să așezăm icoana la răsărit, pentru a ne închina cu fața la răsărit.

A fost un timp când unii dintre creștini țineau icoanele ascunse, după ușă, în vreun colțișor sau chiar în șifoniere sau în valize. A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere și să le așezăm unde le este locul.”,  explică preotul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre