Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste șoc. A murit cel mai cunoscut rapper al anilor 90

Veste șoc. A murit cel mai cunoscut rapper al anilor 90
Managerul artistului a dat trista veste în această dimineață. Rapperului american a câștigat un Grammy pentru piesa Gangsta’s Paradise.

Rapperul american Coolio a murit la 59 de ani, în condiții stranii. Artistul se afla în casa unui prieten. Poliția susține că nu au fost găsite droguri asupra rapperului, însă ancheta este în desfășurare.

Foto: MediaPunch / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Managerul lui Coolio, Jarez Posey, a declarat pentru Associated Press, că moartea starului a survenit în Los Angeles, în casa unui prieten al artistului. Potrivit presei de peste Ocean, Coolio a mers la baie în casa prietenului său, iar acolo i s-a făcut rău. A fost găsit inconștient pe podea.

Coolio s-a născut în Pennsylvania, dar mai târziu s-a mutat în Compton, California, unde a lansat primul său single în 1987.

Coolio a fost nominalizat la alte cinci premii Grammy în timpul carierei sale care a început la sfârșitul anilor 1980. De asemenea, el a ajuns pe locul al treilea în cea de-a șasea serie din UK Celebrity Big Brother în 2009 și s-a alăturat distribuției Ultimate Big Brother anul următor, ultima serie a emisiunii difuzată pe Channel 4.

El a înregistrat Gangsta’s Paradise pentru filmul din 1995 Dangerous Minds, cu Michelle Pfeiffer, și a devenit una dintre cele mai de succes cântece rap din toate timpurile.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre