Viorel Lis a speriat-o îngrozitor pe soția sa în această dimineață. Fostului primar general i s-a făcut foarte rău și a ajuns la spital.
Viorel Lis a fost operat de urgență. Ce se întâmplă acum cu fostul primar al Capitalei
Viorel Lis trece prin clipe groaznice. Fostul primar al Capitalei a făcut infarct și a ajuns de urgență la spital, unde a fost operat, iar medicii i-au pus un stent. Oana i-a fost tot timpul alături și speră din tot sufletul că Dumnezeu va face minuni și îi va salva soțul și de data asta.
Este a doua încercare pe care Viorel Lis a avut-o în această lună. Cu ceva timp în urmă, acesta s-a ars foarte rău după ce a vrut să se încălzească la un radiator. Boala și bătrânețea l-au făcut adoarmă cu picioarele pe aparat și de aici a pornit toată suferința fostului edil al Bucureștiului.
„Am pareza asta… nu merg decât dacă mă sprijin de Oana”
“Am probleme de sănătate… cum să spun. Nu îmi mai simt picioarele. Aveam un calorifer, încălzeam și fără să vreau m-am atins de calorifer cu picioarele, dar nu am simțit și atunci s-au ars, s-au făcut bășici mari. Mi-a și trecut aproape. Asta e vârsta, nu am ce să fac.
Adică am probleme, am pareza asta care nu mai pot să merg, nu merg decât dacă mă sprijin de Oana. Nu pot pentru că nu am nici echilibru, numai cu cadru și e greu să merg. Cred că am căzut de vreo cinci ori până acum”, a mărturisit atunci Viorel Lis.
Au scăpat și de coronavirus
Atât Viorel Lis cât și Oana au fost infectați cu coronavirus și au scăpat ca prin urechile acului de o altă nenorocire. Oana a mărturisit atunci pentru Wowbizz că boala a lăsat urme la amândoi. „Covidul a lăsat urme, nu exagerez când spun că viața este înainte de covid și după, inclusiv felul de a gândi, felul de a vedea lucrurile s-a schimbat. Acum îmi face mai mult plăcere să stau acasă, nu stau din obligație, ci pentru că îmi place.
Și eu rămăsesem în primele două săptămâni cu o stare de sensibilitate, îmi venea să plâng, era șocul acela post-traumatic, dar acum sunt mult mai bine, eu și lucrez cu mine, fac dezvoltare personală, am colegi cu care vorbesc, mă susțin, am învățat diferite tehnici de meditație, cu care să pot să mă calmez.
Se cunoaște dezvoltarea personală și o recomand tuturor, chiar dacă unii o iau în râs este extraordinară, mai ales în perioada în care trăim.”, a mărturisit Oana Lis.
Sursă foto: antena3
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook