Simona Ionescu / Redactor Șef

Vladimir Putin, din ce în ce mai speriat de moarte. Ultima decizie i-a șocat chiar și pe cei de la Kremlin

Vladimir Putin, din ce în ce mai speriat de moarte. Ultima decizie i-a șocat chiar și pe cei de la Kremlin
Vladimir Putin nu se oprește cu războiul din Ucraina. Are ideile lui fixe, pe care nimeni nu i le poate scoate din cap.

Vladimir Putin devine paranoic și ia decizii uluitoare. Iată care e ultima hotărâre.

Vladimir Putin, din ce în ce mai speriat de moarte. Ultima decizie i-a șocat chiar și pe cei de la Kremlin

Potrivit informațiilor oferite de Craig Copetas, redactorul Daily Beast, țarul Rusiei nu se mai controlează. Citând surse din serviciile de spionaj, ziaristul susține că îi este atât de frică să nu fie omorât, încât le cere celor care îi sunt aproape să guste din mâncarea pe care urmează să o consume.

Mai mult, luna trecută a luat o hotărâre neînțeleasă de nimeni. A dat afară tot personalul de la Kremlin, adică vreo 1000 de persoane. Ulterior i-a angajat pe alții, dar nimeni nu poate spune că nu va proceda la fel și cu aceștia. „Spălătorese, secretare, bucătari, toţi au fost înlocuiţi cu un grup complet nou de oameni. Evaluarea din partea comunității de informații este că Vladimir Putin este extrem de speriat”, a scris Copetas.

Recompensă de 1 milion de dolari pusă pe capul lui Putin

Cu ceva timp în urmă, potrivit Jerusalem Post, antreprenorul rus Alex Konanykhin a oferit ofițerilor ruși o recompensă de 1 milion de dolari pentru arestarea lui Putin.  „Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofițerilor care, respectându-și datoria constituțională, îl arestează pe Putin drept criminal de război, în conformitate cu legile ruse și internaționale.

Putin nu este președintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unor operațiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, iar apoi a încălcat Constituția prin eliminarea alegerilor libere și uciderea oponenților săi”, a scris Konanykhin pe LinkedIn.

Omul de afaceri a menționat și că va continua să acorde ajutor Ucrainei pentru a rezista în fața invaziei rusești: „În calitate de etnic rus și cetățean rus, consider că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Îmi voi continua asistența acordată Ucrainei în eforturile sale eroice de a rezista asaltului hoardei lui Putin”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre