Potrivit informațiilor oferite de www.rferl.org, unul dintre foștii bodyguarzi ai lui Vladimir Putin este acum secretar al unui consiliu consultativ prezidențial format din guvernatori, deputați de rang înalt din parlament, prim-ministru și alți oficiali regionali. Fosta gardă de corp a povestit la un moment dat că și-a salvat șeful de un urs.
Gărzile de corp ale lui Putin, răsplătite cu pământ și putere
Odată responsabile doar de securitatea fizică a președintelui Putin, gărzile de corp ale acestuia au acum titluri impresionante și terenuri în valoare de multe milioane de euro în cea mai scumpă regiune din Rusia. Lucrătorii și pensionarii care dețineau anterior aceste proprietăți spun că au fost înșelați.
O investigație realizată de Novaya Gazeta, în parteneriat cu Organized Crime and Corruption Reporting Project, arată cine a plătit prețul: peste 1100 de oameni obișnuiți care au lucrat timp de decenii la o uriașă fabrică de păsări de curte din afara Moscovei.
Unii erau veterani decorați ai celui de-al Doilea Război Mondial, cărora Uniunea Sovietică le promisese locuri de muncă pe viață și pensii. Se zvonește că în anii 1990, o mică clică de oameni de afaceri puternici și infractori au recurs la manipulare, falsificare, intimidare și chiar bătăi pentru a le confisca terenurile.
A speriat un urs din refugiul montan al lui Putin
Cei mai importanți trei membri ai Serviciului Federal de Gardă și al Serviciului Prezidențial de Securitate se crede că ar fi fost Viktor Zolotov, Oleg Klimentiev și Alexei Dyumin au fost văzuți într-un reportaj de televiziune din 1999 când l-au flancat pe Putin într-o călătorie oficială la Helsinki.
Timp de ani de zile, acest trio de gărzi de corp l-a protejat pe președinte la muncă și în timpul odihnei, în Rusia și în străinătate, ba chiar au speriat chiar și un urs din refugiul montan al liderului.
Deși nu-i mai urmăresc fiecare pas, aceste personaje sunt mai aproape de Putin ca niciodată, devenind guvernatori, miniștri, comandanți de vârf în serviciile speciale și administratori ai afacerilor președintelui.
Schimbarea gărzii
Componența cercului restrâns al lui Putin s-a schimbat treptat în timpul conducerii Rusiei de către acesta. Ideea de a-i înlocui cu locotenenți mai de încredere a apărut după ce protestele antiguvernamentale în masă au zguduit Rusia în 2011-2012, potrivit unui ofițer din cadrul Serviciului prezidențial de securitate.
Între timp, încrederea lui Putin în agențiile de aplicare a legii din Rusia a fost subminată de intrigile constante dintre liderii acestora.
Cu toate acestea, oamenii din garda sa personală erau devotați doar președintelui, a spus ofițerul. Garda de corp a lui Putin a executat cele mai delicate misiuni, a dat dovadă de o loialitate neclintită și și-a pus viața în pericol.
Capitala securității
Satul Soloslovo, aflat la doar 15 minute cu mașina de reședința lui Putin, poate fi descris drept capitala neoficială a serviciilor de securitate ale președintelui, având în vedere că atât de mulți dintre membrii acestora au dobândit proprietăți acolo.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook