Simona Ionescu / Redactor Șef

Supă cremă cu perișoare din pește, un deliciu din bucătăria norvegiană

Supă cremă cu perișoare din pește, un deliciu din bucătăria norvegiană
Așa ceva cu greu veți putea avea ocazia să savurați la restaurant. În România, cel puțin. Însă e o supă care merită neapărat încercată.

Dacă sunteți fanii supelor de pește, rețeta Bergensk Fiskesupe, cu siguranță vă va cuceri. Este o delicioasă supă cremă de pește din bucătăria norvegiană.

Supă cremă Bergensk Fiskesupe – Ingrediente

1.5 kg pește alb (cap, oase,etc)

300 gr morcovi

100 gr ceapă

100 gr țelină tulpină

2 buc. praz

10 gr piper boabe

200 gr țelină rădăcină

1 l smântână lichidă

500 gr smântână acră

500 gr somon file

200 gr făină albă de grâu

50 ml oțet de vin alb

Perișoarele din cod

500 gr file de cod

400 gr făină de cartofi

50 gr usturoi pudră

50 gr ceapă pudră

50 ml smântână lichidă

2 ouă

20 gr nucșoară pudră

Sare

Rețeta supă cremă de pește – Mod de preparare

Pentru stockul de pește se pun la fiert, la foc mediu tacâmurile de pește cu morcovii, ceapa, țelina tulpină, sare și piper. Se toacă legumele și se pun la fiert în smântâna lichidă și stock. Smântâna acră se amestecă cu oțetul și se adaugă amestecând continuu pentru omogenizare. Se adaugă și făina diluată cu apă. Apoi se adaugă si cubulețele de pește.

Pentru perișoarele de pește se amestecă în blender fileul de cod cu sare, nucșoară, pudră de ceapa, pudră de usturoi și puțină smântână lichidă. Se încorporează 2 ouă, făina puțin câte puțin până se leagă compoziția. Se modelează chiftelele, se fierb în apă clocotită cu sare și se scot în apă cu gheață.

Sursa: Chefi la cuțite

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre