Toto Cutugno este primul cantautor care a câştigat marele premiu al Festivalului de la Sanremo (în 1980) şi singurul cantautor italian care a câştigat marele premiu la Eurovision în secolul XX.
Copilăria lui Toto Cutugno
Pasiunea și talentul pentru muzică le-a moștenit de la tatăl său, care deși era marinar, știa să cânte la tubă. Născut în micul orășel Fosdinovo din Toscana, la vârsta de 5 ani Salvadore (așa cum fusese botezat) s-a mutat împreună cu familia în La Spezia, unde a fost dus la școala de muzică, urmând cursuri de trompetă. Dar el a decis, ulterior, să învețe să cânte la tobe, acordeon și chitară. Acest lucru a fost facilitat de exemplul tatălui său, care a adunat o trupă și l-a luat pe fiul lui de 7 ani drept baterist.
Tragedia care s-a petrecut în familia Cutugno pe când Toto avea 5 ani i-a marcat întraga existență. Dintr-un accident, sora lui a murit sufocată cu mâncare, iar băiatul a suferit un stres sever. Râdea foarte puțin, era mereu gânditor și trist. A început să scrie cântece și să colecționeze discuri, colecție ce azi numără peste 3.500 de exemplare.
Cariera de cântăreț a început-o la 13 ani, când a participat la concursul de acordeonişti, ocupând locul 3, un succes imens având în vedere că majoritatea participanților au fost mai în vârstă decât el. A înființat formația „Toto și Tati”, în care și-a cooptat fratele și trei prieteni, și a început să cânte hituri cunoscute în pub-uri, discoteci, restaurante. Timp de câțiva ani, trupa a călătorit în aproape toată Italia, iar în concerte a inclus și cântece originale scrise de Cutugno.
Compozitorul Toto Cutugno
Ascensiunea rapidă ca și compozitor a început în 1974, când s-a întâlnit cu poetul Sfântului Pallavicini, colaborare din care a rezultat faimosul hit „Africa”, cântat de francezul Joe Dassin. A apărut apoi „Et si tu n‘existais pas”, urmând mai multe colaborări cu cântăreți francezi: Mireille Mathieu, Johnny Hallyday, Dalida, Michel Sardoux.
Cariera de muzician
Nu l-a mulțumit succesul ca și compositor, astfel că Toto Cutugno și-a încercat norocul ca interpret. Grupul „Toto și Tati” a fost redenumit în „Albatros” și a participat la «San Remo – 1976», unde a ocupat locul 3 cu piesa «Volo AZ 504», apărută numai în Franța cu un tiraj de 8 milioane de discuri. Anul următor a prind doar locul 5, iar de aici a început o serie de necazuri: trupa s-a destrămat, dar și colaborarea cu Pallavicini a avut de suferit.
A continuat să scrie muzică pentru artiși francezi și italieni, iar în 1980 a câștigat „San Remo” cu piesa Solo noi. Cariera lui a fost pe val, câștigând premii importante și având un grandios succes la public. Una dintre cele mai de preț victorii musicale a fost în 1990, când Toto a câștigat locul I la Eurovision, interpretând „Insieme”.
Cancerul, momentul critic din viața lui Toto Cutugno
În 2007, Toto Cutugno a fost diagnosticat cu cancer, a suferit o intervenție chirurgicală majoră, după care a petrecut câțiva ani sub chimioterapie intensivă și reabilitare ulterioară. Boala s-a retras și artistul a început să acorde mai multă atenție sănătății, în special înotului și mersului zilnic pe jos.
O căsnicie de 27 de ani
Șarmantul cântăreț a avut un imens succes și la femei, dar viața i-a ales una singură. Toto Cutugno este căsătorit de 27 de ani cu Carla, pe care a cunoscut-o într-un club, în timpul unui concert. Cei doi și-au dorit să aibă cel puțin patru copii, dar nu s-a întâmplat așa, pentru că în urma unor probleme medicale, femeia nu a mai putut avea copii.
Toto a fost un familist convins. Deși are un copil cu o altă femeie, făcut în timpul căsniciei (1989), Carla a știut să gestioneze momentul, mai ales că artistul i-a mărturisit totul. Soția nu l-a lipsit de fericirea paternității, iar mai târziu Nico avea să se mute în casa lor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook