Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiica lui Bill și Hillary Clinton, transformarea uluitoare. Chelsea a ales cel mai lung apartament din New York

Fiica lui Bill și Hillary Clinton, transformarea uluitoare. Chelsea a ales cel mai lung apartament din New York
Chelsea Clinton ar fi putut avea șansa unică de a fi „primul copil” pentru a doua oară, dacă mama ei, Hillary Clinton, ar fi devenit președinta Statelor Unite. Din păcate, fosta „primă doamnă” nu a fost aleasă. De-a lungul anilor însă, adolescenta urâțică ce apărea în fotografiile de familie ale președintelui țării a învățat să își cultive propriul simț estetic și s-a transformat într-o tânără femeie și mamă de nerecunoscut.

Privind fotografiile publice de-a lungul timpului, observăm transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea. Când tatăl ei, Bill Clinton, candida pentru prima oară la locul 42 al POTUS, Chelsea Clinton, în vârstă de 12 ani, a fost văzută purtând invariabil aceleași haine: un tricou simplu și jeans. ani de zile a fost la fel, imaginea fiind completată de un păr de lungime medie, cu bucle dese, și aparat dentar.

Transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea

După ce Bill Clinton a câștigat alegerile, Chelsea Clinton a renunțat la jeanși. Și-a prins părul și a îmbrăcat o ținută clasică, în carouri, în ton cu vestimentația părinților.  Nu mai era doar Chelsea, ci devenise „primul copil”.

„Prima domnișoară” și ales calea în modă

A fost momentul în care a început să fier atentă la vestimentație. La 15 ani, la o slujbă de Paști, purta un costum negru de parcă mergea să se înscrie la facultatea de Drept. Dar arăta impecabilă domnișoara. La 16 ani deja se consilia cu un stilist. Purta pulover clasic de cașmir gri și fustă pantalon. Ținuta o făcea deja să arate mai mare. La 19 ani apare într-un costum cu blazer asemănător cu ceea ce purta mai ales mama ei.

La 20 de ani, când a participat în public la un meci de tenis la Jocurile Olimpice din 2000, din Sydney, Australia, Chelsea Clinton a optat pentru o bluză care îi dezvăluia brațele și o fustă creion până la genunchi. Adevărata piesă a ansamblului a fost perechea de ochelari de soare pe care a purtat-o. Deja, din punct de vedere vestimentar calea era bine stabilită. Chelsea Clinton, fetița în jeans devenise femeie și știa să se îmbrace.

Transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea

Odată ce Chelsea Clinton s-a înscris la școala postuniversitară la Oxford, a început să experimenteze și mai mult. La 24 de ani obișnuia să își asorteze ținutele cu o eșarfă. Iar peste patru ani, când și-a susținut mama în cursa prezidențială a etalat o varietate de jachete, dar mai ales haina incredibilă din velur cu un guler mandarin s-a remarcat prin splendoarea sa simplă.

Ori de câte ori este chemată la covorul roșu, la fel ca în această apariție de gală din 2009 la New York, există șanse mari ca Chelsea Clinton să apară într-o mică rochie neagră.

Pentru a doua cursă a lui Hillary Clinton pentru Oval, Chelsea Clinton, pe vremea aceea proaspătă mamă, a fost din nou ocupată cu susținerea mamei sale. Pentru discursul ei la Convenția Națională Democrată din 2016, a urcat pe scenă într-o rochie roșie Roland Mouret. Presa a savurat momentul, mai ales că același model a fost purtat în albastru deschis de nimeni alta decât Jessica  Alba cu doar câteva luni mai devreme.

Dar Chelsea a lăsat în urmă stilul vestimentar conservator în care a fost crescută de familia sa. Și a început să poarte haine tot mai colorate.

Chelsea locuiește într-o „fortăreață” de lux

În mai 2017, Chelsea Clinton a publicat o carte pentru copii, She Persisted. Aceasta  spune poveștile a 13 femei care s-au confruntat cu o opoziție imensă față de marile lor obiective, și totuși au persistat. „Am scris această carte pentru oricine a dorit vreodată să vorbească, dar i s-a spus să se liniștească, pentru toți cei cărora li s-a făcut vreodată să se simtă mai puțin decât sunt”, a spus Clinton într-un comunicat. Cartea a devenit best seller și cap de serie.

Transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea

În prezent Chelsea Clinton e căsătorită cu Mark Mezvinsky și au trei copii. În 2019, când a apărut la Good Morning America, însărcinată cu al treilea copil, a purtat același model de rochie pentru care a optat și Meghan Markle într-o apariție publică însărcinată.

Absolventă de Oxford, Chelsea locuiește într-un apartament de 10 milioane de dolari, în New York. Acesta a fost descris ca o „fortăreață de lux”. Apartamentul lui Clinton este cel mai lung apartament din întregul oraș și se întinde pe un bloc complet din Manhattan. Cu perspectivă asupra celebrelor străzi 26 și 27, în mijlocul districtului Flatiron, o zonă numită după reperul orașului Flatiron Building

Preocupată de mediu, Chelsea Clinton a făcut mulți pași mici pentru a-și reduce propria amprentă de carbon, cum ar fi dușurile mai scurte. De asemenea, își învață copiii să aibă grijă de mediul lor.

„Cu supravegherea noastră, fiica noastră de 4 și 1/2 ani ne poate ajuta să schimbăm becurile și, atunci când o facem, vorbim cu ea despre cât de important este pentru casa noastră să fim cât mai conștienți de mediu”, a spus ea pentru Parade. „Copiii nu pot înțelege cuvintele, dar sperăm că acel sentiment de responsabilitate familială și cetățenie familială le va afecta acțiunile și modul în care acționează în lume de-a lungul timpului”

Fiica Clintonilor tinde să fie mai celebră ca părinții ei la un loc

Viața lui Chelsea Clinton a fost destul de aglomerată – ea a trecut de la a fi „primul copil” prezidențial la statutul de mamă, soție, filantrop și avocat pentru drepturile femeilor. Deși se vorbește des despre aceasta în legătură cu părinții ei, mai ales după ce a făcut campanie pentru mama ei la alegerile din 2016, Chelsea Clinton și-a făcut un nume în afara faimoșilor săi părinți. Într-o zi curând, numele lui Chelsea Clinton ar putea eclipsa numele Bill Clinton și Hillary Clinton. Ea chiar a făcut aluzie la un posibil viitor în politică pentru ea însăși, scrie Thelist.com.

În martie 2017, a devenit director la compania de turism Expedia. De asemenea, este vicepreședintă a Fundației Clinton și predă la Școala de Sănătate Publică Mailman a Universității Columbia. Și, dacă nu ar fi fost de ajuns, ea este, de asemenea, autor al cărților pentru copii.

Din ce face bani Chelsea Clinton

Chelsea Clinton a intrat pe piața muncii imediat după absolvirea școlii, la McKinsey.  Imediat după ce și-a finalizat masteratul la prestigioasa Universitate Oxford din Londra. Potrivit publicației, salariul inițial al lui Clinton pentru acest post ar fi fost de aproximativ 40.000 de lire sterline.  Alte surse au susținut că Clinton a câștigat de fapt 120.000 de dolari în primul ei an.

După trei ani a intrat în lumea fondurilor speculative. S-a alăturat Avenue Capital Group în 2006. Avea 26 de ani. Intelligencer a estimat salariul său inițial trebuie să fi fost de 100.000 de dolari. În 2011, Clinton s-a alăturat NBC News într-o poziție foarte bine plătită. În calitate de corespondent special, s-a raportat că câștigă 600.000 de dolari pe an.

Transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea

Din același an e vicepreședinte al organizației familiei sale, Fundația Clinton. Fundația funcționează la nivel global, concentrându-se pe multe probleme, inclusiv încălzirea globală, furnizarea de alimente și asistență medicală pentru persoanele care trăiesc în sărăcie și sănătatea copiilor.

Una dintre cele mai profitabile poziții ale lui Clinton până în prezent îi plătește sute de mii de dolari pentru doar câteva întâlniri. Ea se află în consiliile de administrație a două companii, IAC și Expedia. Ambele, conduse de prietenul de familie Barry Diller. El e un miliardar care a donat peste 400.000 de dolari pentru campania prezidențială a lui Hillary Clinton în 2016, potrivit Daily Mail.

Transformarea uluitoare a fiicei lui Bill și Hillary Clinton, Chelsea

Fiica fostului președinte ar fi fost în consiliul de administrație al IAC din 2011 și, în 2018, a câștigat 299.957 dolari în acțiuni combinate și numerar pentru participarea la doar șase întâlniri. Potrivit înregistrărilor SEC, Clinton deține acțiuni de peste 6 milioane de dolari în companie. A câștigat, de asemenea, 302.880 de dolari pentru participarea la câteva reuniuni ale consiliului Expedia. Are și acțiuni la Expedia care valorează peste 400.000 USD.

Câte milioane valorează soțul fiicei lui Bill și Hillary Clinton

Cu o avere netă estimată la 15 milioane de dolari, Clinton este bogată în sine. Și s-a căsătorit și cu cineva cu o avere la fel de mare. Soțul ei, Marc Mezvinsky, a crescut într-o familie bună și, la fel ca soția sa, a mers la Stanford. Familiile Mezvinsky și Clinton sunt prietene din anii ’90, și așa s-au întâlnit inițial cei doi.

Mezvinsky este un bancher de investiții care a lucrat pentru Goldman Sachs, precum și pentru fondul speculativ 3G Capital.  El câștigă aproximativ 2 milioane de dolari pe an.

Sursa foto: Instagram

Cum arată acum Robert Powell, actorul care a interpretat rolul Iisus din Nazareth din celebrul film

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre