Ultimele expoziții în META Spațiu & MV, dublu vernisaj colectiv

Ultimele expoziții în META Spațiu & MV, dublu vernisaj colectiv
Cea mai „tânără” galerie de artă din Timișoara anunță deschiderea ultimelor expoziții desfășurate în cadrul proiectelor de anul acesta, vineri, de la ora 19:00. Va avea loc un dublu vernisaj, la care sperăm să participați.

Expoziția reunește șase artiști din Cluj și o artistă din Toulouse (Franța) și prezintă o serie de lucrări de pictură, desen, instalație video, obiecte 3 D. Vor expune: 𝐑𝐨𝐛𝐞𝐫𝐭 𝐀𝐧𝐝𝐚𝐜𝐬, 𝐌𝐚𝐭𝐡𝐢𝐚𝐬 𝐁𝐚𝐫, 𝐉𝐨𝐬𝐞𝐩𝐡𝐚 𝐁𝐥𝐚𝐧𝐜𝐡𝐞𝐭, 𝐓𝐚𝐢𝐬𝐢𝐚 𝐂𝐨𝐫𝐛𝐮𝐭, 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐂𝐫𝐢̂𝐧𝐠𝐚𝐬̦𝐮, 𝐍𝐨𝐫𝐛𝐞𝐫𝐭 𝐅𝐢𝐥𝐞𝐩, 𝐀𝐝𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐚𝐧.

Inspirat de o poezie scrisă de poetul romantic William Wordsworth, „I wandered loney as a cloud” (trad. „Odă narciselor”) primul eveniment este o invitație deschisă la o atitudine meditativă și introspectivă asupra relației noastre cu lumea interioară, dar și cu mediul exterior.

„În singurătate, există posibilitatea contemplării, a rememorării, a visului. Privitorul se confruntă nu cu o singurătate auto-impusă, în parcursul expozițional. Ci cu o densitate interioară temporală și spațială a intimității emoționale. Transpusă în diferite dispuneri și stratificări estetice. Sau, cum spunea, pictorul romantic Caspar David Friedrich: „Artistul nu ar trebui să picteze doar ceea ce vede în fața lui, ci și ceea ce vede în el.

Dacă, totuși, nu vede nimic în el, atunci ar trebui să se abțină să picteze ceea ce vede înaintea lui”. Arta nu neagă existența unei realități independente, obiective. Ci, mai degrabă, o astfel de realitate poate fi descrisă doar prin experiența subiectivă a individului. Lumea ne este cunoscută doar prin răspunsurile noastre imaginative la ea, iar artiștii, cu receptivitatea lor sporită la afect, sunt cel mai în măsură a le devoala”, transmite managerul spațiului artistic, Mirela Vlăduți.

Vizitatorii vor putea admira opere de artă realizate în diverse tehnici, de la pictură, la desen, video până la obiecte imprimate 3D. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 3 februarie 2023.

Portretul colectiv al Timișoarei

Cea de-a doua expoziție, „Portretul colectiv al orașului”, este rezultat workshopului coordonat de artista Anna Bantiuc, de la Zpațiu Chișinău, în cadrul programului „Sci-art your life!”.

În urma activităților care au durat 3 zile, studenții participanți de la facultățile de artă și arhitectură – Anastasia Dem, Maria Dombrov, Ioana Oniciu, Victorina Popa, Miruna Rotar – și artistul Ilie Duță, au avut ocazia de a explora Timișoara, orașul care, anul viitor va fi Capitala Europeană a Culturii, prin trasee în diverse zone. Ei au descoperit spațiul public dintr-o perspectivă diferită. Astfel au realizat un portret-profil al Timișoarei, care reunește viziuni diverse și personale.

Cu această ocazie, va fi prezentat rezultatul traseelor de explorare și creativitate, prin care s-a realizat portretul colectiv al orașului. Publicul va vedea un colaj divers, cu elemente unice, surprinse de fiecare dintre cei care au colaborat. Un oraș construit în urma unui exercițiu intens de imaginare, negociere și integrare a unor segmente diverse într-un tot unitar. Expoziția se va desfășura până în data de 3 ianuarie 2023.