Urzicile, alimentul medicament al primăverii. Iată două rețele fabuloase

Urzicile, alimentul medicament al primăverii. Iată două rețele fabuloase
Banala urzică, numită și focul vindecător, este folosită de ani buni ca plantă medicinală, întrucât are foarte multe beneficii pentru organism, având o bogăție de minerale și vitamine.

Indiferent în ce formă ați consuma urzica, aceasta regenerează organismul și îl detoxifică. Iar atunci când e preparată, gustul său e fantastic.

Urzicile, alimentul medicament al primăverii. Iată două rețele fabuloase

Omletă cu urzici? Este extraordinară, iar cine nu a încercat această rețetă, e bine să se apuce de treabă cât mai repede. Ingredientele necesare sunt 5 ouă, două mâini cu urzici bine spălate, 1 linguriță cu ulei, cașcaval ras, sau telemea după gust.

 

Curățați și spălați bine urzicile, apoi tocați-le cât mai mărunt. Puneți într-un bol ouăle cu cașcavalul ras sau telemeaua. Adăugați apoi urzicile și puneți totul la prăjit într-o tigaie cu puțin ulei. Lăsați două minute pe fiecare parte. Pentru un gust irezistibil, serviți omleta cu urzici alături de roșii proaspete.

Budincă de orez cu urzici

Un alt produs minunat este budinca de orez cu urzici. Ingredientele necesare sunt 1/2 kg urzici, 1 ceașcă cu orez, 75 g unt, 100 g mozzarella rasă, 2 ouă + 1 albuș, 1 linguriță cu boia de ardei dulce, 1 linguriță cu făină, 1 cățel de usturoi pisat, sare, piper, rozmarin, câteva fire de cimbrișor și mentă.

Mod de preparare

Ungeți un vas cu unt și tapetați cu o lingură cu pesmet. Curățați și spălați urzicile în multă apoi, apoi fierbeți în apă cu sare. După ce sunt fierte, se scurg și se toacă mărunt. Amestecați urzicile cu 25 g unt topit, 30 g mozarella rază, boia de ardei, usturoi și puțină făină. Puneți sare și piper și amestecați ca să omogenizați. Bateți albușul spumă și puneți peste preparat, apoi amestecați.

Orezul fiert se amestecă cu 50 g mozzarella rasă, restul de unt topit, sare și verdețurile tocate. Se adăugă și cele două bătute și se amestecă din nou. Se pune în vas jumătate din cantitatea de orez, se întinde, apoi se așează un strat de urzici. Se repetă procedeul până se termină produsul. La final, se presară mozzarella rasă. Se introduce la cuptor pentru aproximativ 40 de minute. Se poate consuma și ca garnitură lângă friptură de porc.

Sursă foto: click pofta buna