Simona Ionescu / Redactor Șef

Veți râde în hohote, zile la rând. Să vedeți cu cine

Veți râde în hohote, zile la rând. Să vedeți cu cine
Urmează două zile cu veselie la cote maxime la Antena 1. De Sfântul Andrei și apoi de Ziua națională a României,  se întâmplă ceva special la televizor.

Veți râde în hohote, zile la rând. De ziua ei, Antena 1 sărbătoreşte în familie, cu un festival de râs şi distracţie, oferindu-le telespectatorilor trei ediţii speciale de roastRâzi cu RoaST! Astfel, pe 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie. S-artul s-a dat luni, dar cee ace urmează se anunță cu adevărat maxim.  Vedetele vor demonstra că au simţul umorului şi se vor întrece în discursuri care mai de care mai usturătoare.

Marți, de Sfântul Andrei, e RoaST de Sărbătoare, iar vedetele au pregătit momente speciale de roast şi stand-up, inspirate de locurile lor natale. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan vor aduce în faţa telespectatorilor stand-upperi din toate colţurile ţării, care nu se vor sfii să dea din casă la „Râzi cu RoaST, de Sărbătoare!”, iar glumele despre olteni, moldoveni sau ardeleni se vor regăsi din plin, de la ora 16:00, la Antena 1.

Hohote de râs pe regiuni istorice

„E a doua zi de sărbătoare la Antena 1, iar astăzi vom lua la roast toate regiunile istorice ale României!”, va spune Mihai Morar, iar Daniel Buzdugan va completa: „I-am adus aici şi pe Teo, Vio şi Costel, care permanent vor comenta tot ceea ce se întâmplă, ceea ce se cântă sau ceea ce se <roast-uieşte>, pentru că ei cu asta se ocupă, comentează!”. Nicio regiune nu va scăpa de umorul reprezentanţilor ei, astăzi, de la ora 16:00, la Antena 1: „Indiferent de unde ne priveşti din România, va veni şi rândul tău, nu să râdem de tine, ci să râdem cu tine!”, va mai spune Mihai Morar.

Cosmin Natanticu, Cristi Popesco, Dan Badea, Toma, Dan Frînculescu, Ioana Luiza, Sergiu Mirică sau Alexandru Banciu vor lua la roast Oltenia, Banatul, Ardealul, Muntenia, Dobrogea, Maramureşul, dar şi Bucureştiul, în vreme ce atmosfera de petrecere va fi întreţinută de Loredana, Niculina Stoican, Adda, Nea Marin şi şcoala de dans, Laura Lavric, Pindu, Minodora sau Marian Pavel, Amalia şi Vasilică Ceteraşu.

În platou, Elisabeta Lipa, Laura  Lavrig, Cătălin Moroşanu, Andreea Raicu, Iulia Albu, Marian Drăgulescu, Andreea Antonescu şi mulţi alţii, reprezentanţi din toate regiunile ţării vor simţi din plin aciditatea roast-urilor de pe scenă.

Pe 1 decembrie, vin la televizor personaje istorice din toate timpurile

Şerban Copoţ şi Dan Badea spun „România, Râzi cu RoaST!”, de Ziua Națională.  Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas prezent în mintea tuturor românilor îşi vor face apariţia pe scena show-ului, iar dezvăluirile lor vor face deliciul publicului. Regina Maria, Mitza Biciclista, Nicolae Ceauşescu, Ion Creangă, George Enescu sau chiar Burebista se vor prezenta în faţa celor trei juraţi iUmor, Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, cu momente savuroase, într-o ediţie specială de roast, difuzată de ziua României, de la ora 16:00, la Antena 1.

Dacă până acum au primit fără să crâcnească replicile acide ale unor personalități contemporane din diferite domenii, de Ziua Națională a României, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la roast chiar și de mari domnitori, artiști sau scriitori ai țării. Doina Teodoru o va personifica pe Regina Maria, în timp conducătorii Burebista, Mihai Viteazul şi Nicolae Ceauşescu vor fi reprezentaţi de Marcelo Cobzariu, Nicodim Ungureanu şi, respectiv, Angelo Popescu.

Ramona Olaru o va aduce pe Mitza Biciclista pe scena „România, Râzi cu RoaST!”, în vreme ce Gabi Costin va fi Ion Creangă, iar Andreas Petrescu va îmbrăca hainele lui George Enescu. Cum vor primi juraţii iUmor remarcile invitaţilor speciali ai zilei, telespectatorii vor putea afla urmărind „România, Râzi cu RoaST!”, pe 1 decembrie, de la ora 16:00, la Antena 1.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre