Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit fotograful Revoluţiei din 1989. A reușit să imortalizeze cele mai importante momente

A murit fotograful Revoluţiei din 1989. A reușit să imortalizeze cele mai importante momente
Peste câteva zile ar fi suflat în lumânările tortului, însă nu a  mai avut zile. Fotograful Revoluției, Paul Agarici, care pe 4 iulie ar fi împlinit 76 de ani, a plecat la stele.

Paul Agarici a fost unul dintre cei mai importanţi fotografi la Revoluţia din 1989. El a reușit să imortalizeze mai multe momente importante petrecute la vremea respectivă, drept pentru care i se spunea fotograful Revoluției. Înainte să moară, el a povestit cum a reușit să imortalizeze cele mai importante momente de atunci.

„Pe 21 decembrie, m-a sunat acasă redactorul-şef interimar al revistei (n.r. – Flacăra), Arsenie Nicolae. Ştiam de baricada de la Inter, dar mai întâi am trecut pe la Mecanică Fină, acolo unde, aflasem, că era un miting al muncitorilor împotriva «huliganilor». Culmea, cu puţin timp înainte, fabrica fusese vizitată de Nicolae Ceauşescu şi cu această ocazie se cumpărase un covor persan, iar în aer se dăduse cu odorizante.

Pe fotoreporterul Paul Agarici, Revoluția din decembrie 1989 l-a surprins angajat la revista Flacăra

Am urcat cu un lift de marfă la etajul 1, unde era Secţia de ceasuri Orex, unde era o situaţie tensionată. Apoi, m-am oprit la Suveica pe lângă Teiul Doamnei, din cartierul Colentina. Lumea vocifera puternic. Era senzaţia unui cutremur“, a relatat Paul Agarici citat de Evz.ro.

Unul din martorii Revoluției, a surprins imagini istorice unice

Paul Agarici a fost unul din martorii Revoluției. Care a preferat să „vorbească” prin imaginile surprinse atunci. Timp de șase zile s-a aflat doar pe străzi pentru a surprinde momentele istorice, de la bucuria fără margini a participanților până la dramele rudelor care își plângeau eroii.

Fotoreporterul a fost trimis direct în miezul evenimentelor. De la imaginile pe stradă a ajuns să surprindă momente istorice. Paul Agarici, bunăoară, a realizat singurele fotografii care există de la constituirea Guvernului Verdeț. Acesta apare alături de Dăscălescu, ultimul prim ministru comunist, și actorul Mihai Mereuță în fundal. „Ce căuta Dăscălescu la Revoluție? Asta era revoluție?”, se întreba, anii trecuți, Paul Agarici într-un interviu.

El a povestit și cine erau cei care fuseseră trimiși să tragă focuri de armă pe străzile Bucureștiului, în acele momente: „La Spitalul de Urgență am găsit un puști, îmbrăcat în haine de milițian cu AKM-ul pe el. Era un puști, nu cred că avea 18 ani. El era mândru, era Făt Frumos. Ținea pușca cu drag. El era unul care trăgea la întâmplare”.

A crescut la casa de copii, ca să fie corect „educat” de comuniști

Fotoreporterul Paul Agarici a fost fiul pilotului militar Horia Agarici, supranumit „Salvatorul Constanței”. În timpul celui de-al doilea Război Mondial acesta a doborât trei avioane sovietice într-o singură bătălie. După război și sub ocupație sovietică, Horia Agarici a fost persecutat de. Comuniștii care,  după 23 august 1944, i-au reproşat faptul că a distrus avioane ale Uniunii Sovietice „prietene”.

În anul 1955, acesta a fost declarat criminal de război și a fost degradat. Ulterior, a fost grațiat și i s-au redat gradele, însă niciodată nu a fost reabilitat complet de statul român. fiul său a avut de suferit de asemenea.

Paul Agarici, fiul lui Horia, s-a născut pe 4 iulie 1947. Nu a fost lăsat să crească în sânul familiei, ci a fost imediat preluat de stat din braţele mamei şi trimis la casa de copii, unde și-a petrecut primii 14 ani din viață. Statul comunist considera că fiul unui criminal de război trebuia neapărat educat „din fașă”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre