A ajuns în SUA cu doar 80 de dolari în buzunar și în scurt timp a reușit să facă milioane. Iată cum.
Carmen Harra vă învață cum să atrageți banii. E atât de simplu și eficace. Merită să încercați
Recent, Carmen Harra a vorbit despre cea mai bună metodă pentru a face bani. Vedeta spune că această metodă a fost folosită chiar de milionarii lumii și s-a dovedit a fi de mare succes. Prezicătoarea spune că a plecat în SUA doar cu 80 de dolari, iar în scurt timp s-a umplut de bani.
„Am plecat în SUA cu 80 de dolari, iar cu 40 mi-a luat un parfum bun, am zis că văd eu apoi ce fac. Aveam cu mine o pereche de pantofi primiți de la o prietenă, o rochiță și o pijama. Dar am ajuns cu 40 de dolari, în câteva săptămâni aveam 20.000 de dolari! Apoi m-am răzbunat și mi-am luat tot ce mi-am dorit și am visat. Am refulat!
Noi trebuie să generăm banii, ei fiind o formă energetică
Banii sunt o formă energetică, noi oamenii suntem o formă energetică. Noi trebuie să generăm banii, iar ei fiind formă energetică avem tot felul de modalități prin care să-i atragem în viața noastră. Dacă în fiecare zi când ne sculăm spunem vai de mine, n-avem bani să cumpărăm, nu avem, nu putem, nu o să avem niciodată.
Pentru că aceste cuvinte au putere în univers, iar ce spunem noi, devenim. Energia asta materială se manifestă prin numere, deci ne scriem nouă un cec. Să nu vă fie frică să puneți cât mai multe zerouri. Ne scriem pe hârtia respectivă sume”, a dezvăluit Carmen Harra, la Antena Stars.
Haosul acesta prin care noi trecem este necesar pentru progresul nostru spiritual
Pe de altă parte, clarvăzătoarea a afirmat că toate omenirea trece prin momente extrem de grele, dar acestea sunt necesare pentru progresul spiritual. „Omenirea, la ora actuală trece printr-un purgatoriu, o fază nu de involuție, ci de transformare care poată să țină până în anul 2033. Și abia de atunci intrăm într-o altă etapă de evoluție.
Dar, haosul acesta prin care noi trecem este necesar pentru progresul nostru spiritual. În final, pandemia ne învață lucruri esențiale ca să putem să evoluăm. Ne-am interiorizat, ne-am găsit pe noi, ne-am căutat alte resurse, am văzut cât suntem de puternici, că putem să trecem peste așa ceva. (…)
„Ni se arată ceva de la o forță divină să ne păzim”
Războiul este tot o reflexie a stării de spirit și tot o lecție karmică, apropo de legile universale și de ce învățăm de la strămoșii noștri. Dacă stăm și ne uităm mai bine când a început Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și acest război, toate încep sub incidența acelei cifre 5, care înseamnă război, dimensiunea a 5-a, înseamnă moarte.
Cum ne explicăm o coincidență atât de mare? Ni se arată ceva de la o forță divină să ne păzim, pentru că experimentăm aceleași lucruri karmice pe care le-am mai experimentat. Și le experimentăm până când le rezolvăm. Dacă noi am fi rezolvat Al Doilea Război Mondial karmic, acest război nu s-ar fi întâmplat.
De ce se întâmplă în Europa și nu în America? De ce nu se întâmplă în America de Sud? De ce nu se întâmplă în Australia? De ce se întâmplă cu aceiași pioni care au participat și în Primul și în al Doilea Război Mondial? Pentru că cei care au generat ceva au generat și Al Doilea Război și generează și posibilitatea și celui de-al treilea război mondial”, a mai spus Carmen Harra.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook