Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce se întâmplă în Franța cu vaccinarea anti-COVID a copiilor de peste 5 ani

Ce se întâmplă în Franța cu vaccinarea anti-COVID a copiilor de peste 5 ani
Peste tot în lume se pun întrebări legate de vaccinarea copiilor anti-COVID-19. De la ce vârstă, ce doză, ce vaccine, de câte ori.  Până și specialiștilor le este greu să răspundă de fiecare dată. În Franța, de pildă, medicii au făcut o recomandare neașteptată.

Agenţia franceză de Medicină a făcut o recomandare importantă privind vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste de 5-11 ani,  ca în Statele Unite şi Israel. A venit după mai multe zile de polemică pe această temă.

Ce se întâmplă în Franța cu vaccinarea anti-COVID a copiilor de peste 5 ani

În Franța, au fost discuții nesfârșite în jurul oportunității vaccinării anti-COVID-19 a copiilor mai mici de 12 ani.  Acum, în această țară doar copiii în vârstă de peste 12 ani pot fi vaccinaţi. Au fost consultați experți în domeniu. În cele din urmă, Academia franceză de Medicină a adoptat o poziţie de mijloc, relatează AFP.

”Academia Naţională de Medicină recomandă lărgirea imunizării împotriva COVID-19 cu vaccinul (Pfizer-BioNTech) a copiilor cu risc de forme grave, indiferent de vârsta lor. Dar şi a altor copii care trăiesc în mediul lor familial şi şcolar”, subliniază într-un comunicat această instanţă.

Ce copii ar trebui vaccinați

Medicii francezi mai recomandă vaccinarea anti-COVID a ”copiilor care trăiesc în anturajul adulţilor vulnerabili şi a persoanelor afectate de boli cronice”.

Declaraţiile Academiei sunt făcute după mai multe zile de polemică în Franţa pe tema oportunităţii vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, ca în Statele Unite şi Israel.

Acest subiect este delicat, pentru că beneficiile individuale sunt foarte limitate pentru copii. Forme grave de COVID-19 şi morţi din cauza virusului sunt foarte rare în rândul copiilor.

Vaccinurile anticovid Pfizer-BioNTech şi Moderna pot cauza, punctual, inflamaţii cardiace, nişte efecte secundare foarte rare.

Argumentele în favoarea vaccinării copiilor sunt de natură colectivă. Vaccinarea copiilor ar viza împiedicarea virusului să circule în rândul copiilor şi, astfel, în restul populaţiei. Autorităţile sanitare europene sunt în curs de examinare a acestei probleme, după ce au primit date pozitive de la Pfizer şi apoi de la Moderna.

”Dacă este necesar să se ia o decizie, ea ar putea fi luată la începutul lui 2022”

Aceste date relevă lipsa unor efecte secundare grave. Însă, studiul a fost făcut doar pe  aproximativ 1.000 de copii. Este considerat insuficient în vederea depistării unor consecinţe foarte rare, dar grave.

”Dacă este necesar să se ia o decizie, ea ar putea fi luată la începutul lui 2022”, a anunţat preşedintele Consiliului Ştiinţific Jean-François Delfraissy.

Mai multe societăţi franceze de pediatrie şi de boli infecţioase au relansat dezbaterea la începutul acestei săptămâni. Și-au exprimat scepticismul cu privire la vaccinarea copiilor.

”Urgenţa vaccinării copiilor cu vârsta curpnsă între cinci şi 11 ani nu apare, pentru moment, ca evidentă în Franţa”, apreciază aceste instituţii.

Asociaţia de activişti ”Şcoala şi Familia Uitate” se opune aprig ”imunizării naturale prin boală”. Denunţă o ”trădare” a copiilor şi reclamă o analiză de tip ”beneficiu/risc a vaccinului” anticovid destinat copiilor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre