Ciorbarii vor avea parte în acest Post al Crăciunului de cea mai senzațională ciorbă. Se prepară extraordinar de repede și satisface toate gusturile.
Ciorbă de „burtă” din ciuperci pleurotus, deliciul din Postul Crăciunului
V-ați săturat de toate ciorbele de post pe care le-ați făcut de-a lungul anilor? E momentul să încercați ceva nou, o minunăție de ciorbă de burtă realizată din ciuperci pleurotus. E un preparat culinar pe care-l veți repeta ori de câte ori aveți ocazia, pentru că este savuros. În plus, nu necesită mult timp pentru realizare și e foarte sățioasă.
Ce ingrediente aveți nevoie
Pentru a prepara ciorbița, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 1 ceapă, 4 cartofi, 1 morcov, 1 păstârnac, 1 rădăcină de pătrunjel, 1/2 rădăcină de țelină.
Dar și 1 ardei gras, 4-5 ciuperci pleurotus, 3-4 linguri cu granule de tapioca, zeama de la două lămâi. Vă mai este necesar și pătrunjel verde, mărar verde, leuștean verde, tarhon, usturoi, oregano, măghiran (un praf pentru aromă), ulei de măsline, 100 g roșii pasate, sare după gust, bază de legume bio.
Mod de preparare
Pentru început, curățați bine legumele, spălați-le și tăiați după cum sunteți obișnuiți. Puneți legumele, dar fără ciuperci și roșii pasate și trageți cu puțin ulei de măsline. Adăugați acum baza de legume și, dacă mai este nevoie și puțină sare. Stingeți apoi cu apă și lăsați să fiarbă până când se vor înmuia.
Se adaugă apoi roșiile pasate și ciupercile tăiate fideluță. Amestecați bine și puneți și mărgelele de tapioca. Amestecați din când în când având grijă să nu se prindă. După ce totul este fiert, opriți focul și adăugați atât condimentele, cât și zeama de lămâie. La final, se vor pune și verdeața tocată cât mai mărunt. Veți fi extraordinari de mulțumiți de rezultatul obținut.
Sursă foto: culinar
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook