A fost infectat cu coronavirus și a avut o formă peste medie. Un nume sonor al medicinii românești, prof. dr. Vlad Ciurea, a explicat cum s-a vindecat.
Cu ce tratament a scăpat de COVID profesorul dr. Vlad Ciurea. Neurochirurgul a avut o formă gravă
Într-o emisiune televizată, neurochirurgul Vlad Ciurea a uimit o Românie întreagă. Cu ceva timp în urmă, specialistul a fost infectat cu coronavirus, dar a reușit să se vindece. Acum, acesta povestește schema de tratament care l-a salvat. Renumitul medic a afirmat că a ieșit pozitiv în urma unui test la un control de rutină, apoi a ajuns la spital într-o stare destul de precară.
„Am avut o formă peste medie”
„Vreau să să spun că eu nu am avut o formă uşoară, ci una medie, chiar peste medie, dar nu chiar severă. Când am avut test pozitiv şi am văzut că starea mea nu este bună, cu toate că aveam gust, miros, mă orientam, eu simţind că aş putea să mă degradez, am decis să merg la spital.
La Institutul Matei Balş mi s-au introdus patru medicamente intravenos: antibiotic, cortizon de tip dexametazonă, antiviral Remdesivir şi Tocilizumab, un antiinflamator. Cu toate făceam perfuzii de două ori pe zi. În afară de acestea, mai luam un antitrombotic, vitamina C, vitamina D şi protecţie gastrică. Acesta a fost tratamentul aproximativ o săptămână”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea. De asemenea, medicul susține că în acest moment că nu-i lipsește vitamina D, vitamina C, dar și zincul.
Profesorul Vlad Ciurea nu contestă nici tratamentele naturiste, nici cele ale medicului Flavia Groșan
Pe de altă parte, profesorul Ciurea nu consideră periculoase tratamentele naturiste care, spune specialistul, nu dăunează creierului. În plus, nu contestă nici schema de tratament pe care o folosește medicul Flavia Groșan, cea care la un moment dat a iscat numeroase discuții.
„Tratamentele naturiste nu dăunează creierului, organismul e perfect conceput astfel că dacă ajung o serie de medicamente şi suplimente naturiste, organismul le elimină imediat. Mai ales că ele se iau cu mult apă. (…) Trebuie analizat de la caz la caz, pentru că una e să ai boala şi cu factori de risc, şi alta este să ai cu forme uşoare care se pot trata acasă cu suplimente”, a mai spus medicul Ciurea.
Sursă foto: romaniatv, antena3
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook