Dezvăluiri. Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost cursa în care a picat Ceaușescu – Exclusiv

Dezvăluiri. Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost cursa în care a picat Ceaușescu  – Exclusiv
Am trăit începutul revoluției la București, cea pe care apoi s-a cățărat în fruntea țării Ion Iliescu și ai lui. Și n-am aflat încă multe secrete.

Am scris ani la rând despre ce s-a întâmplat atunci, mărturii ale unor revoluționari, ale unor oameni care au devenit ulterior politicieni, am scris sau ascultat dezvăluiri ale unor ofițeri dim Miliție, Securitate, Armată, am asistat la celebrele procese ale vremii și cred că am citit mii de pagini din rechizitoriile procurorilor cu privire la „evenimentele din decembrie 1989”. Dar am trăit și am văzut cu ochii mei o grămadă de lucruri, unele inexplicabile și atunci și mai târziu.

Revoluția, așa cum am traversat-o eu, are valoarea ei prin convingerile pe care mi le-a imprimat în memorie și puține au fost argumentele unor personaje care să mi le schimbe. Cred că e datoria noastră să împărtășim celor mai tineri, care nici nu erau născuți atunci, ce am văzut că s-a întâmplat în acel decembrie. Și noi am fost manipulați, și noi am făcut greșeli și n-am știut să transformăm speranțele în ceea ce ar fi trebuit să fie o Românie curată și înfloritoare.

Nici nu-mi vine sa cred că au trecut 33 de ani de când poporul ăsta a rupt zăgazurile și a strigat din toti rărunchii „Libertate!”. Poate si pentru că am încă în minte atât de vii momentele trăite în acele zile. A fost si surpriză, a fost si bucurie, a fost si spaimă, a fost și dezamăgire…Am pășit, însă, în altă viață si pentru asta nici nu știu cui sa multumesc!

Pe 21 decembrie 1989 știam că, în Piața Palatului, Ceaușescu (abia sosit din Iran) convocase un miting de mare amploare. Îmi spusese vecinul și prietenul nostru Gioni când, în acea dimineață venise să îl lase la mine pe Matei, băiețelul lui. Eram pe tura mea de „medical”, așa că stăteam cu bebelușii acasă. „Hai, că azi scapi repede! Mitingul cred că se termină pe la 11.00 și din Piața Palatului (n.r. acum Revoluției) până la noi, în Victoriei, nu fac mai mult de 20 de minute pe jos”, m-a asigurat Gioni.

Am mai vorbit puțin despre Timișoara, despre ce auzisem fiecare la Europa liberă, dar și de bizareria acelui miting, apoi Gioni a plecat. S-a întors în nici o oră. „Mitingul nu se mai ține, deși piața era plină. Când să intrăm și noi, ISPE-ul, de pe străduța aia de pe lângă Scala, secretara de partid a vorbit ceva cu niște oameni de ordine, apoi s-a întors și ne-a zis ca să rupem rândurile că mitingul s-a contramandat. Noroc că eram înspre bulevardul Magheru, că altfel nu puteam scăpa din mulțime”, mi-a spus Gioni.

Am pus să bem o cafea. Cred că era în jurul orei 10.00. Televizorul mergea. Era color. Marca Telecolor. Făcusem CAR, mai plusase și mama, ca să-l luăm cu 14.000 lei.  Pe listă! Un lux, un răsfăț pentru suflet și serile cu prietenii-vecini la video. Având copiii mici nu mai puteam bate teatrele sau cinematografele, așa că ne creasem universul nostru acasă. Aceea era Libertatea noastră.

Se trage oare ca la Timișoara?

Așadar, în acea dimineață, bijuteria mea color mergea pe bulgari. La ei, regimul se schimbase, Jivkov plecase. Mi-a venit să schimb pe TVR, zicând că poate ne anunța ce e cu mitingul, ce mai se aude cu Timișoara. Suprema intuiție. Mulțimea agitând steagurile și pancartele, nea Nicu vorbind în balcon. Uite, măi, că mitingul se ține! Și eu și Gioni au rămas cu ochii pironiți în ecran. Deodată, un vuiet, o rumoare… se aude „Alo, alo!”… și emisia se întrerupe!

Comentăm, încercăm să ne explicăm cum de unii „oameni ai muncii” au fost trimiși acasă, alții au rămas… de ce s-o fi întrerupt transmisia și s-a băgat cartonul cu „Defecțiune tehnică”…

Începuse parcă să ne fie teamă. Se trage oare ca la Timișoara? Aveam în minte rafalele de mitralieră pe care le auzisem la radio Europa Liberă. Securiștii de pe blocurile Romarta si Teatrul Țăndărică, ăia de-i știam acolo la orice vizită a unui șef de stat, vor acționa în vreun fel?

Imaginea a revenit după o pauză destul de lungă. Nicolae Ceaușescu, transfigurat, începe să ne promită câte o sută de lei la salariu, majorarea alocațiilor copiilor…

„Gioni, cred că începe și la noi sfârșitul!”, îi zic.

Câteva ore mai târziu, când mi-am sunat o colegă de serviciu să o întreb dacă ei au fost scoși la miting, aveam să aflu ce grozavie trăise acolo. Tot ce nu văzusem la televizor. Credea că ceva explodase în mijlocul mulțimii, iar in acel moment lumea a intrat în panică. Țipete, steaguri aruncate, oamenii au început să fugă încotro puteau. Colega mea mi-a spus că abia când a intrat în metrou, s-a mai liniștit. Era sigură, însă, că sus, în Piață, s-a intamplat o nenorocire. Dar mai mult nu puteam vorbi la telefon. „Sa așteptăm diseară Telejurnalul”.

La ora opt, la TVR, au apărut Ceaușeștii și suita, inclusiv seful Armatei, generalul Milea. Ultimele amenințări, înfierari, înainte de Revoltă.

În aceea noapte, un grup mare de oameni n-a mai plecat din Piata Universității. Auzeam un gen de vuiet până în Piața Victoriei. Abia după fuga Ceaușeștilor am aflat că, la îndemnul lui Dan Iosif, oamenii au ridicat o baricadă. Iar armata, la ordinul generalului Milea, i-a împușcat sau au trecut cu tab-urile peste ei. Așa am auzit la Europa Liberă.

Despre sângele spălat cu furtunele la Universitate, despre adapostirea manifestanților în biserica Colțea si incendierea baricadei de la Inter, aveam sa aflu pe 22 dimineața, tot de la Europa liberă. Doar cu puțin timp înainte de a fi anunțați, noi, toți românii, de postul național de radio și apoi la tv, că „trădătorul general Milea s-a sinucis” în biroul lui din CC.

La sfârșitul anului 1990 am intrat în presă. N-am aflat niciodată cine a făcut diversiunea cu mitingul de la CC. Niciuna din versiunile prezentate de oficiali nu m-au convins că ar fi adevărată.

În loc de epilog, declarația lui Virgil Măgureanu

Virgil Măgureanu, spune că nu-și poate asuma, sub nici o formă, că ar fi avut loc o revoluție.

Într-un interviu pentru Evenimentul istoric, primul șef al SRI a mai spus că cel mai important lucru din decembrie 1989 a fost faptul că alții au rupt cordonul rezistenței regimului comunist pentru că a fost ultima redută comunistă căzută.

Dan Andronic: A fost sau nu Revoluție în decembrie 1989?

Virgil Măgureanu: Eu nu pot accepta că a fost o revoluție. (…) Nu-mi pot asuma, sub nici o formă, că în decembrie 1989 ar fi avut loc o revoluție. Orice s-ar spune. Orice revoluție trebuie să aibă niște acțiuni preliminare. (…) Schimbarea de mentalitate e o problemă de durată și n-o poți lega de un singur eveniment. Fie că este vorba despre decembrie 1989 sau oricare altul. Sigur că putem spune, ca un fel de precauție verbală, că anul 1989 a fost un an de schimbări revoluționare într-o serie de state.

Dar, în România, cum să fie o revoluție dacă aici, până în ultima secundă, a dominat acea dictatură obtuză care nu vedea că merge către prăpastie ? Întâi și întâi, nu au existat acțiuni preliminare. Nu numai că nu a existat o pregătire a acelor evenimente, dar nu au existat nici persoane care să își asume acea schimbare de regim.

Recomandarile noastre