Simona Ionescu / Redactor Șef

Ardei umpluți cu coacăze. O rețetă a gospodinelor din Turcia, cu adevărat spectaculoasă

Ardei umpluți cu coacăze. O rețetă a gospodinelor din Turcia, cu adevărat spectaculoasă
Dacă sunteți îndrăgostiți de ardeii umpluți, atunci e nevoie să încercați super rețeta gospodinelor din Turcia. Ingredientele folosite le dau un gust extraordinar.

Dacă până acum ați mâncat doar ardei umpluți cu carne sau cu orez, ce spuneți să încercați și o altfel de rețetă? În care, printre ingrediente, să se numere coacăze și nuci de pin? E nelipsită de pe masa gospodinelor din Turcia.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti o asemenea minunăție, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 6 ardei grași verzi mari, 200 g orez cu bobul scurt, ½ cană cu ulei de măsline, 2 lingurițe cu coacăze, 2 linguri cu nuci de pin.

Vă mai sunt necesare 1 lingură cu mentă uscată, 6 cepe medii, tocate mărunt, 1 roșie, ½ linguriță cu scorțișoară măcinată, ½ linguriță cu condimente, 500 ml apă fierbinte, piper negru proaspăt măcinat, 1 cană cu pătrunjel și mărar.

Mod de preparare

Ardei umpluți, rețeta turcească. E pur și simplu fenomenală!

Puneți coacăzele în apă fierbinte pentru a se umfla, apoi scurgeți și puneți deoparte. Înmuiați orezul în apă fierbinte sărată timp de 30 de minute, apoi clătiți sub un jet de apă rece și scurgeți bine.

Se încălzește ¼ cană cu ulei într-o tigaie adâncă și se rumenesc ușor nucile de pin până devin aurii. Se adaugă ceapa tocată și se sotează până se înmoaie. Se adaugă orezul scurs, coacăzele și condimentele, amestecând ușor pentru a se asigura că boabele de orez sunt acoperite uniform.

Se adaugă 1 cană cu apă caldă, sare și zahăr, se amestecă și se mai lasă pe foc până când lichidul este absorbit și apar găuri de abur la suprafața orezului.

Acoperiți ardeii cu bucățele mici de roșii

Se ia de pe foc, se pune capacul și se lasă deoparte să se răcească timp de 20 de minute. Se condimentează cu piper negru proaspăt măcinat. Se adaugă ierburile și se amestecă folosind o lingură de lemn.

Umpleți ardeii cu amestecul de orez și acoperiți partea de sus cu bucățele mici de roșii. Așezați ardeii într-un vas, turnați deasupra o cană cu apă clocotită. Amestecați ¼ cană cu ulei de măsline, zahăr, sare și puțină apă și turnați deasupra.

Lăsați să fiarbă pe aragaz câteva minute, apoi introduceți la cuptor. Se lasă în jur de 35-40 de minute până când orezul este fiert.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre