Banana bread de primăvară cu morcov
Banana bread de primăvară cu morcov, fără zahăr rafinat, este un desert sănătos, aromat și echilibrat, perfect pentru cei care își doresc o alternativă nutritivă la dulciurile clasice. Preparatul îmbină baza tradițională de banana bread cu ingrediente naturale precum morcovii, mierea și iaurtul grecesc, rezultând o textură umedă și un gust bogat. Adaosul de scorțișoară, ghimbir și nucșoară oferă o notă caldă, specifică deserturilor de casă, în timp ce nucile pecan și stafidele completează perfect compoziția.
Fără zahăr rafinat, banana bread-ul este îndulcit natural cu miere și banane bine coapte, ceea ce îl face potrivit inclusiv pentru cei care încearcă să reducă consumul de zahăr sau pentru copii. În plus, combinația de ingrediente oferă un aport nutritiv echilibrat, fiind o alegere inspirată pentru micul dejun sau gustările dintre mese.
Un alt avacntaj al rețetei este că nu aveți nevoie de cântar: toate ingredientele se măsoară cu o cană de ceai. În plus, nu veți murdări decât un vas în care amestecați ingredientele. Totși, aici trebuie să se țină cont de o anumită ordine: mai întâi cele umede, apoi cele uscate.
3 banane mari bine coapte
2 ouă mari
1/4 cană miere
1/4 cană ulei de avocado ( sau alt ulei: de măsline, de cocos, de floarea soarelui dacă nu aveți altceva)
1/2 cană iaurt grecesc (sau kefir)
1 linguriță extract de vanilie
1 1/4 cană făină
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1 linguriță scorțișoară
1/2 linguriță ghimbir (uscat – măcinat – sau proaspăt, dat pe răzătoare)
1/4 linguriță nucșoară
1 cană morcovi rași
1/2 cană nuci pecan tocate ( se pot folosi și alte tipuri de nuci sau semințe de dovleac nesprate)
1/3 cană stafide
Pentru topping:
aproximativ 120 g cremă de brânză
1 linguriță extract de vanilie
2 linguri miere (sau după gust)
Se începe prin preîncălzirea cuptorului la 180°C și pregătirea unei forme de chec, care se unge ușor cu ulei și se tapetează cu hârtie de copt. Într-un bol mare, se pasează două dintre banane, iar cea de-a treia se păstrează pentru decor. Peste bananele pasate se adaugă ouăle, mierea, uleiul de avocado sau alt tip de ulei, iaurtul grecesc sau kefirul și extractul de vanilie, amestecându-se până la obținerea unei compoziții omogene.
Într-o sită, deasupra bolului, se combină ingredientele uscate: făina, bicarbonatul de sodiu, scorțișoara, ghimbirul și nucșoara. Acest amestec se cerne și se încorporează treptat în compoziția umedă, amestecând ușor pentru a evita formarea cocoloașelor. Ulterior, se adaugă morcovii rași, nucile pecan tocate și stafidele, amestecând delicat pentru a distribui uniform ingredientele.
Compoziția obținută se toarnă în forma pregătită, iar deasupra se așază felii din banana rămasă. Banana bread se coace timp de aproximativ 50-55 de minute, până când devine auriu și trece testul scobitorii. Dacă suprafața se rumenește prea repede, se poate acoperi ușor cu folie de aluminiu.
După coacere, banana bread-ul se lasă la răcit complet. Între timp, se pregătește crema de brânză, amestecând crema cu mierea și extractul de vanilie până devine fină și cremoasă. După răcirea completă, frostingul se întinde uniform peste chec și se poate decora cu nuci pecan suplimentare.
Rezultatul este un desert delicios, cu o textură moale și umedă, perfect echilibrat între dulce și aromat. Banana bread-ul cu morcov și topping de cremă de brânză reprezintă o alegere excelentă pentru întreaga familie, fiind ușor de preparat și potrivit atât pentru ocazii speciale, cât și pentru momentele obișnuite în care se dorește ceva dulce și sănătos.
Bicarbonatul de sodiu nu se adaugă mereu cu lămâie sau oțet, depinde de rețetă și de ce alte ingrediente există în compoziție.
În prăjituri, bicarbonatul are nevoie de un ingredient acid ca să reacționeze și să producă dioxid de carbon (adică acel efect de „creștere” și aerare). Acest acid poate fi: zeamă de lămâie sau oțet, iaurt, lapte bătut sau kefir, miere, cacao naturală sau alte ingrediente ușor acide (în anumite rețete).
Dacă rețeta conține deja astfel de ingrediente (de exemplu iaurt sau lmiere, precum în cazul de față), bicarbonatul se adaugă simplu, direct în făină, fără să fie stins separat. Reacția va avea loc oricum în aluat.
Dacă însă nu există niciun ingredient acid în rețetă, atunci bicarbonatul nu va funcționa corect singur și de obicei se folosește în loc praful de copt sau se adaugă o sursă de acid (cum ar fi zeama de lămâie).
Foto: Instagram / @forgetthetakeout
Citește și: Prăjitura Ana – desertul copilăriei reinterpretat. Rețeta simplă cu foi și cremă fină
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook