Simona Ionescu / Redactor Șef

Batoane cu banane, un desert iubit și de cei mici și de cei mari. Rețetă din doar patru ingrediente

Batoane cu banane, un desert iubit și de cei mici și de cei mari. Rețetă din doar patru ingrediente
Dacă vă plac bananele, a sosit momentul să încercați un preparat delicios și foarte simplu de făcut. E vorba de batoane cu banane, un desert sănătos obținut din doar patru ingrediente.

Aceste minunate batoane cu banane se realizează fără ouă, lactate și complet fără făină. Rețeta e perfectă și pentru cei care vor să-și mențină silueta.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti delicioasele batoane cu banane, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 4 căni cu fulgi de ovăz, 6 banane medii, adică aproximativ 2 căni, 1 cană cu unt de arahide poate fi înlocuit cu unt normal, 1/4 cană cu ciocolată rasă sau fulgi de ciocolată.

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 grade Celsius și tapetați o tavă de 20 x 20 cm cu hârtie de copt. Într-un bol mare, amestecați foarte bine toate ingredientele și adăugați jumătate din ciocolata rasă. Turnați aluatul în tava unsă și apăsați uniform.

Presărați ciocolată rasă și coaceți timp de 12-15 minute sau până când se rumenesc la exterior și sunt ferme la centru. Scoateți din cuptor și lăsați să se răcească complet înainte de a tăia sub formă de baton.

Beneficiile consumului de banane

Batoane cu banane, un desert iubit și de cei mici și de cei mari. Rețeta din doar patru ingrediente
Batoane cu banane, curcubeu pe cerul gurii

Bananele, unul dintre cele mai populare fructe la nivel global, sunt nu doar gustoase și ușor de consumat, ci și o sursă remarcabilă de nutrienți esențiali.

Disponibile pe tot parcursul anului, acestea oferă o gamă variată de beneficii pentru sănătate, de la susținerea funcției cardiace până la îmbunătățirea digestiei și a stării de spirit. Potasiul ajută la echilibrarea nivelului de sodiu din organism, reducând tensiunea arterială, un factor major de risc pentru atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale.

Bananele îmbunătățesc digestia

Bananele sunt o alegere excelentă pentru sănătatea digestivă datorită conținutului de fibre, în special pectina, care se găsește în cantități mai mari în bananele coapte. Fibrele ajută la reglarea tranzitului intestinal, prevenind constipația, dar sunt excelente și în caz de diaree.

Potasiul din banane joacă un rol important în protejarea sănătății rinichilor. Un studiu amplu din American Journal of Kidney Diseases a demonstrat că o dietă bogată în potasiu este asociată cu un risc redus de formare a pietrelor la rinichi și cu o funcție renală mai bună.

Sursă foto: thebigmansworld.com

 

Citiți și:

Prăjitură cu banane cu susul în jos

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *