Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum se prepară cea mai simplă prăjitură fără făină și fără zahăr

Cum se prepară cea mai simplă prăjitură fără făină și fără zahăr
E așa ușor de preparat, încât o poate face până și un copil. Este vorba de prăjitura cu iaurt, cocos și fără făină.

Pentru a pregăti acest desert simplu aveți nevoie de doar cinci ingrediente banale. Mai mult, rețeta e dietetică. Pe lângă faptul că nu conține făină, aceasta nu conține nici zahăr. În final, întreaga prăjitură însumează doar 600 de calorii, pe care le veți împărți  după cum doriți, în funcție de dimensiunile feliilor. Ingredientul suprem al rețetei este iaurtul grecesc.

Iaurtul grecesc diferă de alte iaurturi, deoarece trece printr-un proces diferit pentru a elimina zerul. Zerul este lichidul din lapte care conține lactoză, un zahăr natural. Efectuarea iaurtului implică fermentarea laptelui cu culturi vii de bacterii benefice.

Iaurtul grecesc e un iaurt aparte

Astfel, iaurtul grecesc conține mai puțin zahăr decât iaurtul obișnuit. Îndepărtarea zerului produce un iaurt mai gros, cu o textură mai cremoasă. Dincolo de acestea, consumul de iaurt grecesc poate fi benefic pentru sănătate grație nutrienților pe care îi conține, incluzând: calciu, proteine, probiotice, iod, vitamina B-12, scrie Laboretica.ro. Iar când veți vedea ce beneficii mai are acest fel de iaurt, veți înțelege că aceste brioșe nu sunt doar un desert delicios, ci și un mare ajutor dacă țineți dietă.

Iaurtul grecesc este bogat în proteine, astfel încât poate ajuta la senzația de sațietate mult mai rapid decât de obicei. Cercetările arată că după o masă cu un nivel ridicat de proteine, putem mânca mai puțin pe parcursul zilei. Alte cercetări arată și că o dietă bogată în proteine ne ajută să ardem mai multe calorii pe parcursul zilei. Cel mai bine este să incluzi câteva proteine la fiecare masă, pentru a stimula metabolismul, mai arată sursa citată anterior.

Ingrediente pentru cea mai simplă prăjitură fără făină și fără zahăr

2 banane

1 ou + 120ml albuș de ou

300gr iaurt grecesc ( puteți folosi inclusuv varianta vegană, din nucă de cocos)

30gr eritritol ( salvie sau alt îndulcitor pulbere)

20gr fulgi de nucă de cocos

Mod de preparare

În vasul unui blender se combină 2 banane, un ou plus 120 ml albuș de ou, 300gr iaurt, 30gr eritritol și 10gr de cocos. Se mixează totul, se toarnă în tava de copt sau în forma de tort cu diametrul de 16 cm și se coace la 180° 45 de minute. Apoi se scoate, se decorează cu 10g de fulgi de cocos. La această dimensiune puteți servi patru porții generoase de prăjitură.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre