Sunt pline de vitamine și minerale, iar specialiștii susțin că ouăle sunt alimentul complet. Dar câți dintre noi știm cât sunt valabile ouăle de la țară.
Cum știți că ouăle de la țară sunt proaspete. Trucuri care vă scapă de probleme
Ouăle ne salvează de la multe probleme de sănătate și ne satură pentru multe ore, dar să nu uităm că sunt alimente perisabile și trebuie depozitate în mod corespunzător, adică la frigider. Dacă le achiziționăm de la supermarket avem certitudinea că știm cât de repede le putem consuma, dar dacă le luăm de la țară, cum procedăm ca să nu avem probleme de sănătate?
Cea mai simplă metodă pentru a le testa
Pentru a vedea cât de proaspete sunt ouăle de țară e de ajuns să le cufundați într-un vas plin cu apă. Dacă va sta la fundul vasului, în poziție orizontală, atunci fiți convinși că îl puteți consuma.
Dacă e ușor ridicat sau e în poziție verticală, ar trebui să fiți atenți cu ele, pentru că au o vechime de până la trei săptămâni. În cazul în care oul plutește la suprafața apei, atunci e vechi și trebuie aruncat. De asemenea, puteți afla cât de proaspăt e un ou dacă îl veți pune în raza luminii. E totul în regulă, dacă se vede gălbenușul.
O altă metodă să vedeți dacă oul e proaspăt, este să agitați oul ușor. În cazul în care gălbenușul se clatină puțin, înseamnă că trebuie aruncat. Nu în ultimul timp, puteți sparge oul și dacă albușul se află de jur împrejurul gălbenușului, oul este în regulă.
Cum să gătiți ouăle
Specialiștii vă sfătuiesc să consumați doar ouă proaspete și să le țineți mereu la rece, în frigider. În caz contrar, vă puteți infecta cu salmonella. Ouăle trebuie fierte minim cinci minute iar dacă ați curățat oul de coajă, nu-l lăsați, ci mâncați-l imediat.
Sursă foto: agrointeligenta
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook