Simona Ionescu / Redactor Șef

Papricaș de pui cu găluște. Surprindeți-vă familia!

Papricaș de pui cu găluște. Surprindeți-vă familia!
Vlăduț, bucătarul de la Neatza cu Răzvan și Dani, a pregătit o delicioasă rețetă de papricaș de pui cu găluște, folosind câteva ingrediente mai speciale, pentru un gust optim.

Pentru un început perfect de săptămână, din punct de vedere culinar, Vlăduț, bucătarul de la Neatza cu Răzven și Dani, a preparat o interesantă rețetă de papricaș de pui cu găluște de făină.

Rețetă de papricaș de pui cu găluște – Ingrediente

pulpe inferioare de pui

1 borcan de maggi, bază pentru mâncăruri cu pui

2-3 cepe

1 ardei gras, roșu

1 ardei iute

1 linguriță cu pastă de tomate

2 linguri pastă de ardei dulce

1 linguriță boia de ardei dulce

1 lingură smântână

sare și piper

puțin chimen măcinat

30 ml ulei de măsline

Pentru găluște:

300 gr făină

3 ouă

mărar

Mod de preparare

Pentru reușita deliciosului preparat, Vlăduț are câteva ponturi interesante, dar și câteva ingrediente mai speciale ce dau savoare maximă. Primul pont este de a adăuga peste pulpele de pui un borcan de maggi, bază pentru mâncăruri cu pui. Se masează bine pulpele de pui cu această bază pentru mâncăruri cu pui și se lasă la frigider pentru 30 de minute. Apoi se prepară pulpele de pui la cuptor, la 200 de grade Celsius până prind o frumoasă crustă la exterior.

Între timp se pregătesc și celelalte ingrediente. Se curăță ceapa și ardeiul gras, se toacă cuburi și se călesc în ulei de măsline Se adaugă pasta de roșii, pasta de ardei, boiaua de ardei și chimenul măcinat. Se amestecă bine toate ingredientele, apoi se completează cu apă fierbinte.

Cum se pregătesc găluștele de făină

Se bat bine cele trei ouă cu un praf de sare și unul de piper. Se adaugă făina și mărar verde, tocat mărunt.  Se pune un vas cu apă și puțină sare la fiert. Când apa atinge punctul de fierbere, se ia cu lingura din compoziție și se scufundă în apă. Se lasă găluștele să fiarbă până încep să se hidrateze, apoi se transferă în sosul de pe foc. Acesta este un alt pont al lui Vlăduț, pentru a nu absorbi găluștele tot sosul, se fierb mai întâi în apă cu sare.

Se transferă în sos și pulpele rumenite la cuptor. Se mai fierb ingredientele împreună pentru câteva muinute, până de întrepătrund aromele. Se mai adaugă un ardei iute tăiat rondele, sare și condimente, după gust.

Sursa: Chefi la cuțite

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre