Deşi are multe ingrediente, această plăcintă cu piept de pui poate fi considerată ca fiind una accesibilă pentru orice buzunar. Unde mai pui că este şi foarte delicioasă, iar toţi ai casei, cu mic cu mare, se vor aduna în jurul mesei!
Ingrediente plăcintă cu piept de pui (pentru 3-4 porţii)
Pentru aluat
- 250 g făină
- 1 linguriţă sare
- 60 g unt moale
- 100 ml apă rece
Pentru umplutură
- 500g piept de pui
- 2 cartofi roşii
- 3 linguri ulei
- 250 ml smântână
- 1 lingură făină
- 100 g caşcaval
- 4 castraveciori
- 3 cepe mici
- 50 ml vin alb
- 4-5 linguri pesmet
- 2 linguri unt
- sare
- piper
Mod de preparare
Cerni făina pe planşetă, faci o adâncitură în mijlocul ei, adaugi untul, un praf de sare şi amesteci până se obţine un aluat nisipos. Adaugi apoi câte puţină apă rece şi frămânţi energic, până se formează un aluat omogen, elastic şi vârtos, pe care îl laşi la frigider 30 de minute. Căleşti ceapa tăiată în sferturi în ulei amestecat cu două linguri de apă, la foc mic. Adaugi cartofii tăiaţi cuburi (trebuie spălaţi bine şi fără să îi curăţaţi de coajă), pieptul tăiat în cuburi. Se continuă călirea încă 2-3 minute.
Se adaugă apoi vinul, castraveciorii tăiaţi bucăţi, sare şi piper, după gust. Se lasăsă fiarbă până când se pătrunde bine carnea şi scade lichidul. Se lasă la răcit şi se amestecă totul cu smântâna, făina şi caşcavalul ras. Se întind două foi. Cu una se tapetează forma de plăcintă, cu pereţi cu tot. Se presară pesmet, apoi se toarnă umplutura şi se acoperă cu cea de-a doua foaie. Se unge deasupra cu unt topit şi se ntroduce plăcinta la cuptor pentru circa 45 de minute, până se rumeneşte frumos deasupra. Se servește caldă sau rece.
Foto: Facebook
Rețetă de fasole bătută cu legume coapte și murături,
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook