Rețetă delicioasă de Salată de dovlecei cu iaurt și mărar verde
Combinația de dovlecei cu maioneză și iaurt este delicioasă și răcoritoare, iar usturoiul și mărarul dau o savoare aparte și un plus de prospețime.
1 – 2 dovlecei, 1 – 2 zucchinni, 1 – 2 căței de usturoi, 2 linguri de maioneză, 3 – 4 linguri de iaurt grecesc, 1 legătură de mărar verde (pentru salată), pâine prăjită, semințe de dovleac, scorțișoară, sare, sparanghel verde, unt, lămâie, sare și piper (pentru servit)
Spălăm bine dovleceii și îi dăm pe răzătoarea mare. Îi punem într-o tigaie antiaderentă, adâncă, îi presărăm cu sare și puțin bicarbonat și îi lăsăm să fiarbă, sub capac, la foc încet până se pătrund ușor și își lasă sucul în tigaie. Nu se fierb foarte mult, 5 minute maxim, pentru a nu se transforma în piure. Se transferă răzătura de dovlecei într-o sită și se lasă la scurs până se răcesc.
Apoi, se amestecă, după gust, cu maioneză și iaurt, punând din fiecare câte puțin până ajungem la gustul optim. Adăugăm la final 1 – 2 căței de usturoi, răzuiți și mărarul verde, tocat.
Pentru servit, pregătim sparanghelul verde în modul clasic, adică îl fierbem pentru 5 minute în apă cu puțin unt, zeamă de lămâie, sare și piper și îl scoatem în apă rece, cu gheață.
Semințele de dovleac curățate se umezesc cu puțină apă, se amestecă cu scorțișoară și sare și se împrăștie într-o tavă. Se dau la cuptor pentru 10 minute, la 180 de grade.
Salata de dovlecei se servește cu felii de pâine prăjite, decorată cu semințele aromate cu scorțișoară, alături de sparanghelul verde. O altă metodă de a prepara această rețetă de salată de dovlecei este prin a fierbe dovleceii curățați de miezul cu semințe, apoi a-i pasa și a-i amesteca, după răcire, cu iaurt și maioneză.
Sursa: Chefi la cuțite
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook