Dacă sunteți în pană de idei pentru dulciurile de Crăciun, puteți încerca rețeta Annei Lesko. Iată cât de repede se prepară cornulețe cu untură, gem și nucă.
Ingredientele necesare
Pentru aluat aveți nevoie de 500 g smântână cât mai grasă, 400 g untură de casă, 1 ou, 3 pahare cu făină, esență de vanilie. Aluatul se va ține la frigider aproximativ o oră. Pentru umplutură: 1 borcan cu vișine în suc propriu, 1 borcan cu gem de prune, 100 g nuci.
Mod de preparare
Într-un vas mare se pune untura, care nu trebuie să fie topită, ci la temperatura camerei, se adaugă smântâna și oul. Se adaugă puțină sare și încet, încet, se adaugă făină. Începeți și frământați bine aluatul până va prinde o textură foarte bună. „Nu trebuie să fie nici foarte moale, nici foarte tare. După ce frământați bine, porționați și introduceți în frigider unde va rămâne timp de 30 de minute”, spune Anna Lesko. Fiecare bucățică de aluat va fi înainte învelită într-o folie de plastic.
Treceți cornulețele prin zahăr pudră când sunt calde, dar nu fierbinți
Se întinde bine aluatul, dar nu foarte mult pentru că se poate rupe. Fiind pe bază de untură, nu e atât de elastic. „Mie cornulețele nu îmi ies identic, nici nu-mi doresc așa ceva, astfel încât vom avea diferite forme”, susține Anna Lesko. Se taie bucata de cocă în triunghiuri, se umple cu amestec de gem de prune, nucă și vișină în suc propriu și se înfășoară.
Cornulețele se vor introduce la cuptor la 180 de grade pentru 30-40 de minute. La final se vor lăsa puțin să răcească, și se va trece fiecare cornuleț în parte prin zahăr pudră. Nu lăsați cornulețe să fie prea reci, pentru că nu se va prinde zahărul pudră de ele. Vor fi, cu siguranță, bucuria copiilor și cel mai bun dulce pentru masa de Crăciun.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook