Simona Ionescu / Redactor Șef

Ștrudel cu dovleac, desert de toamnă aromat

Ștrudel cu dovleac, desert de toamnă aromat
Unul dintre darurile delicioase și frumos colorate ale toamnei este dovleacul plăcintar pe care îl putem include în diverse preparate culinare, dulci sau sărate.

În ediția din 22 septembrie 2021, de la Neatza cu Răzvan și Dani, Chef Nicolai Tand, l-a inclus într-o delicioasă rețetă de ștrudel cu dovleac, aromat cu vanilie și scorțișoară.

Ștrudel cu dovleac – Ingrediente

1 pachet cu foi pentru plăcintă

100 gr de unt moale, cu peste 80% coeficient de grăsime

1 kg piure de dovleac plăcintar copt

50-50 gr de zahăr brun

1/4 linguriță cu pudră de scorțișoară

1 linguriță cu esență de vanilie

1 praf de sare

zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor

Mod de preparare

Tot ce trebuie să faci pentru a prepara acest ștrudel delicios și aromat, cu umplutură de dovleac este să coci dovleacul la cuptor, după care transformi miezul într-un piure delicios cu care umpli foile de plăcintă.

Dovleacul plăcintar se taie pe jumătate, longitudinal și i se îndepărtează semințele. Apoi se așază într-o tavă de cuptor și se presară cu zahăr brun. Se acoperă cu folie de aluminiu sau de staniol și se dă la cuptor la 220 de grade, pentru aproximativ 40-50 de minute. După coacere, se scobește mizul dovleacului și se lasă la răcit.

Apoi se transformă în piure și se amestecă cu un gălbenuș de ou, pentru consistență. Se adaugă scorțișoara și esența de vanilie și se omogenizează compoziția. Se adugă și un praf de sare, pentru accentuarea gustului.

Foile de plăcintă după ce se lasă la decongelat se împart în grupuri de șase. Se dă deoparte câte o foaie de plăcintă de la fiecare grup, iar cele cinci rămase, se ung între ele cu unt moale. Peste ultima foaie de la fiecare grup se întinde piureul de dovleac, împărțit în două părți egale.

Peste piureul de dovleac se așază foaia de plăcintă, dată deoparte la început. Apoi se rulează și se formează două ștrudele care se așază în tava de cuptor, tapetată cu hârtie de copt. Se ung la suprafață cu puțin unt și se presară cu zahăr tos. Se dă tava la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade Celsius, pentru 35-40 de minute, sau până când ștrudelele sunt frumos rumenite la suprafață.

Sutsa: Chefi la cuțite

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre