Doliu în muzică. A murit, prematur, o legendă. Cei mai buni prieteni ai lui s-au sinucis

Doliu în muzică. A murit, prematur, o legendă. Cei mai buni prieteni ai lui s-au sinucis
Lumea muzicală internațională e în stare de șoc după ce s-a aflat decesul acestei vedete. Avea doar 57 de ani. Familia a făcut anunțul în urmă cu câteva ore.

Muzicianul american Mark Lanegan, un prieten al lui Kurt Cobain – o legendă a muzicii grunge – şi considerat el însuşi un pionier al acestui subgen muzical care s-a născut la Seattle, a murit marţi, la vârsta de 57 de ani, în locuinţa sa din Irlanda. Familia artistului a transmis teribila veste pe Twitter, informează AFP.

„Iubitul nostru prieten Mark Lanegan a decedat în această dimineaţă în reşedinţa lui din Killarney, Irlanda. Un îndrăgit cântăreţ, compozitor şi muzician, el avea 57 de ani”, se arată într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, în care se afirmă totodată că „nicio altă informaţie nu va fi disponibilă” în acest moment din „respect pentru intimitatea familiei” sale.

Cine a fost Mark Lanegan

Născut în noiembrie 1964, în apropiere de Seattle, în statul american Washington, Mark Lanegan a fost mai întâi cântăreţ şi lider al trupei de rock şi psychedelic grunge Screaming Trees. A activat în aceasta din 1984 până în 2000. Ulterior, a devenit membru al formaţiei Queens of the Stone Age până în 2014.

Pe lângă faptul că era un excelent interpret la chitară și clape, Mark Lanegan era cunoscut şi pentru vocea lui de bariton.
Artistul a avut, de asemenea, o carieră solo, dar a și colaborat cu alţi artişti. În plus, a lansat şi 15 albume de studio.

Într-un interviu acordat în 2020 ediţiei franceze a revistei Rolling Stone, Mark Lanegan vorbea despre o decizie cel puțin bizară legată de muzică.
„Pentru a continua să fac muzică, a trebuit să mă distanţez de toată chestia aceea legată de Seattle. A trebuit să păstrez distanţa, pentru a nu fi cunoscut ca un toxicoman fost-grunge care nu a reuşit niciodată”, a declarat el pentru Rolling Stone.

Cei mai buni prieteni ai lui s-au sinucis

Mark Lanegan a fost prieten cu Kurt Cobain, din legendara trupă Nirvana. Acesta s-a sinucis la vârsta de 27 de ani, în 1994.

Un alt bun prieten al lui Mark Lanegan, cunoscutul bucătar şi scriitor american Anthony Bourdain, s-a sinucis şi el, prin spânzurare. S-a întâmplat în anul 2018, în Alsacia (estul Franţei).

Mark Lanegan era să moară de Covid-19

Muzicianul american nu a făcut un secret din dependenţa sa de alcool şi heroină. A scris lucrurile acestea inclusiv în autobiografia sa. El a povestit că a fost la un pas de moarte în martie 2021 din cauza Covid-19. Multă vreme a fost anti-vaccin, însă ulterior și-a făcut autocritica şi a promovat vaccinarea.

Sursa foto: Instagram