„Am realizat un compartiment complet separat de chirurgia adultului, un compartiment cu 12 paturi, cu patru paturi de terapie intensivă, un bloc operator nou, modern, cu sterilizare nouă, cu dotări complete, o echipă formată actualmente din 22 de membri. Deci, iată, avem premisele unei activități susținute și permanente”, a declarat, vineri, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, dr. Constantin Luca.
Cu două decenii în urmă, la Timișoara, specialiștii realizau operații de cardiologie pediatrică complexe, și chiar în premieră națională. Inima, primul organ care se dezvoltă în faza embrionară și fără de care nu am putea trăi, motorul întregului organism, este tot mai predispusă la afecțiuni din cauza stilului de viață dezorganizat, stresului sau alimentației nesănătoase.
Astfel, necesitatea unui compartiment specializat, care să deservească partea de vest și dud-vest a României era imperativă. Până ieri, după diagnosticare, copiii cu recomandare de intervenţie chirurgicală erau orientați catre clinici din țară și străinătate, completand listele de așteptare deja existente. Noul compartiment de chirurgie cardiovasculară pediatrică se adresează unei patologii cardiace în care predomină malformațiile cardiace cu care acestia se nasc, sunt depistate la naștere sau la diferite vârste și adeseori intervenția poate fi tardivă.
Malformațiile cardiace în rândul copiilor sunt tot mai dese
„Este nevoie de această specializare în Timisoara pentru că nu a existat până astăzi o secţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică cu internare de nou-născuţi şi sugari care să se adreseze acestei patologii in vestul tarii. Exista doar la Târgu Mureş şi la Marie Curie la Bucuresti. Patologia este în continuă creştere, este un segment de vârf, atât din punct de vedere clinic cât şi din punct de vedere chirurgical”, mai arată medicul primar cardiolog conf. dr. Constantin Luca – managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
În noul compartiment de chirurgie cardiacă pediatrică lucrează 3 medici chirurgi (tineri specialiști), 2 medici ATI, 1 medic pediatru, 8 asistenți medicali chirurgie, 3 asistenți medicali ATI, 2 asistenți medicali Bloc Operator și 3 persoane personal auxiliar. Toți medicii angajați ai acestui compartiment s-au specializat la spitalul Marie Curie din București, la Institutul de Boli Cardiovasculare Târgu Mureș, dar mai ales în străinătate la Clinica San Donato din MILANO – clinică parteneră a Ministerului Sănătății și a Institutului nostru.
Noul compartiment funcționează într-o aripă separată a spitalului. Acesta conține un Bloc Operator renovat complet cu 4 săli de operatie, mese, pompe, monitoare, truse, ventilatoare, console de oxigen, lămpi, instalații de climatizare cu filtre; ambulator de specialitate pentru consultații; sterilizare noua; secție ATI cu 4 paturi, dotată complet; saloane cu un total de 12 paturi, dotate complet; spații alimentare, de tratament și de investigații, pictate penru copii, pentru a crea un mediu cât mai plăcut; circuite sanitare avizate.
Primii pacienți, doi copii cu probleme grave de inimă
Primele două intervenţii pe inimă, realizate în parteneriat cu o clinică din Milano, au avut loc deja, pacienţi fiind o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 8 ani. Cele două operaţii au fost făcute de un medic venit din Italia, de la Clinica San Donato. Copiii operați sufereau de malformaţii congenitale la inimă.
„Mă voi concentra pe atragerea de medici tineri cărora să le ofer posibilitatea de a se forma în cele mai bune clinici din Europa și din lume pentru a completa personalul acestui compartiment și pentru a deveni referință în chirurgia cardiovasculara pediatrica din vestul țării; De asemenea, vor veni medici din Italia (cum este si cazul dl prof.dr. Tammam Youssef de la Clinica San Donato – astăzi aici prezent să opereze”, a mai completat managerul Institului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Sursa foto: Constantin Duma
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook