Un multimiliardar american, cofondator al companiei Twitter, are un stil de viață ciudat. Duce o viață modestă, deși își poate permite orice. Un geniu de neînțeles.

E unul din miliardarii lumii, iar el trăiește modest

Multimiliardarul Jack Dorsey (44 de ani), cofondator al celebrei rețele de socializare Twitter, naște controverse. Este foarte bogat, are aproximativ 15 miliarde de dolari, dar duce un trai auster, scrie evz.ro.

El mănâncă o singură dată pe zi, face băi în gheaţă şi merge pe jos până la birou. Este proprietarul unui bolid de lux și își permite orice mașină, dar nu este interesat de acumularea bunurilor materiale. Este născut în Saint Louis, Missouri, Statele Unite ale Americii  în anul 1976.

A fost pasionat din adolescență de cibernetică și la 15 ani a creat un soft care mai este folosit și azi de unele companii de taximetrie. S-a înscris la Universitatea Tehnologică din Missouri, apoi s-a transferat la Universitatea din New York. Nu și-a finalizat studiile și a început să pună bazele Twitter, ceea ce avea să devină una dintre cele mai de succes afaceri din zona tehnologică.

Jack Dorsey s-a schimbat radical după ce a a început să fie preocupat mai mult de yoga și fashion design

A pus bazele companiei Twitter

Jack Dorsey se mutase în Oakland, și a lucrat la îmbunătăţirea unui serviciu web numit LiveJournal, care trebuia să devină mai rapid în timp real. Apoi, s-a angajat la o companie de podcasting, interesată să creeze un serviciu de mesaje scurte. Aici l-a cunoscut pe Biz Stone, omul alături de care avea să pună bazele Twitter.

În doar două săptămâni, cei doi au schițat platforma, care a atras imediat utilizatori. La data de 21 martie 2006, Jack Dorsey a postat primul lui mesaj pe Twitter. Celor doi li s-a alăturat și Evan Williams. Trioul a cumpărat domeniul Twitter pentru suma de 7.000 de dolari.

A plecat din funcția de CEO în 2008, a revenit în 2015

La început, Jack Dorsey a fost CEO, dar a plecat din funcție în anul 2008. Și asta pentru că era preocupat mai mult de yoga și fashion design. A revenit în funcție în anul 2015. Și-a cumpărat o casă de 10 milioane de dolari în El Camino Del Mar, situat în zona exclusivistă Seacliff a orașului San Francisco.

„Am realizat cât de mult timp petrecem concentrați asupra mâncării şi cum atunci când eliminăm asta din program, timpul curge mult mai lent”, a spus Jack Dorsey, care în weekend nu mănâncă nimic.


Miliardarul excentric, după ce a fost bătut și jefuit, umblă la el doar cu mărunțiș

Bill și Melinda Gates, bârfiți la greu de miliardarii Forbes: „E subiect de conversație de ani buni”

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp