Simona Ionescu / Redactor Șef

Furu Furu – prăjitura japoneză pe care veți dori să o mâncați la infinit

Furu Furu – prăjitura japoneză pe care veți dori să o mâncați la infinit
Poți mânca ceva la infinit? Furu Furu Cheesecake este o prăjitură care îi obsedează pe japonezi. Este incredibilă. Iar pentru că mâine e weekend, încercați rețeta ca să vă răsfățați familia!

După ce veți prepara o singură dată această prăjitură japoneză, Furu Furu, vă garantăm că nu vă veți sătura să o pregătiți iar și iar. Este de vis!

Ingrediente pentru Furu Furu

o formă de copt cu diametrul de 23 cm

lapte 130 ml

cremă de brânză dulce 100g

unt 100g

8 gălbenușuri

făină 60g

amidon de porumb 60g

13 albușuri

zahăr tos 130g

căpșuni, câți doriți

zahăr pudră, opțional, pentru decor

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 160 ° C. Puneți o bucată de hârtie în forma de copt. Puneți laptele, crema de brânză și untul într-o tigaie mică. Se topesc toate împreună, și se mestecă cu un tel. Când crema devine netedă se ia de pe foc și se lasă să se răcească.

Puneți gălbenușurile într-un bol și amestecați bine, apoi adăugați amestecul preparat anterior, câte puțin, mestecând constant. Cerneți făina și amidonul de porumb deasupra și amestecați bine până când se încorporează perfect. Lăsați deoparte și preparați o bezea din albușuri și zahăr. Bateți mai întâi albușurile spumă, apoi adăugați zahăr granulat în mai multe reprize și amestecați. După ce s-a întărit bezeaua, adăugați 1/4 din cantitate în vasul cu restul ingredientelor și amestecați cu o spatulă de cauciuc ușor. Adăugați bezea rămasă în alte două porții și amestecați bine de fiecare dată.

Acum e momentul să turnați totul în forma tapetată cu hârtie. Loviți forma de masă de câteva ori, ca să se așeze compoziția și să se elimine eventualele bule de aer din interior.  Așezați un prosop de hârtie pe fundul unei tăvi ceva mai mari, puneți acolo forma în care ați pus compoziția de Furu Furu și turnați apă fierbinte la o înălțime de aproximativ 3 cm. Coaceți 25 de minute în cuptorul preîncălzit la 160 ° C. Apoi coborâți la 140 ° C și coaceți timp de 55 de minute. După coacere, scoateți ușor din formă și îndepărtați hârtia.

Sursa: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre